Primăria Bistrița a construit cu bani din bancă un pod care a costat un milion de euro. Podul Berăriei va face legătura orașului cu zona Zăvoaie, dar pe parcurs lucrurile s-au complicat și după 5 ani de la aprobarea investiției, Podul Berăriei este în continuare nefuncțional și cu mari gafe de construcție. La ședința de Consiliu Local, primarul Ovidiu Crețu a „băgat o șopârlă” și a amenințat-o pe Floarea Gaftone cu un proces-civil. Motivul indus: secretarul municipiului NU a contra-semnat documentele privind autorizația de construcție a străzii Faleză, variantă care va face podul funcțional.
Legătura dintre Podul Berăriei și Strada Falezei va fi complicată deoarece se crează un unghi de 90 de grade, greu de abordat în special pentru camioane. (a se vedea sensurile giratorii din zona centurii). Oricum, drumul înălțat va crea probleme locuitorilor de pe Falezei care vor avea curțile sub nivel, din cauza acestei greșeli de abordare prin realizarea Podului fără legătură transversală cu Zăvoaiele.
Ce zice primarul Crețu!
„Strada Faleză pe care o o asfaltăm, așteptăm cred că e ieșită autorizația… mai așteptăm să se gândească vedem dacă doamna secretar dacă o semnează sau sau o dăm în judecată și după aceea ne apucăm de lucru. Deci, la strada Faleză avem în autorizația de construire. În rest, să avem ieșire în partea cealaltă, am convocat, am discutat cu ei, dacă pentru cetățenii care au teren (și NU suprafețe mici)… e o problemă dacă lași 50 sau 100 de metri pătrați ca să facă în fața terenurilor străzi cu rețele… atunci, lăsăm și facem acolo unde sunt case și unde avem obligația să facem.” a declarat Ovidiu Crețu în plenul ședinței ordinare.
Unde-i lege NU-i tocmeală! Gaftone se APĂRĂ: am cerut să mi se arate un Plan Urbanistic Zonal. În cele din urmă, Gaftone susține că a semnat autorizația de construcție a străzii Faleză
„Este clar că mi-a fost pus spre analiză autorizație de construire strada Faleză. Este firesc să soliciți planul urbanistic zonal, adoptat pentru zona Zăvoaie știu că s-a întocmit, știu că s-a discutat în Consiliul Local pentru că mi s-a părut nefiresc deoarece perpendicular pe podul nou-creat am văzut că strada este blocată prin amenajarea unui trotuar… NU avem continuitate și am zis că este o greșeală din punct de vedere legal și tehnic și am vrut să văd Planul Urbanistic Zonal, domnule primar.” – a fost replica secretarului Floarea Gaftone.
Valoarea totală de modernizare a străzii Falezei: aproximativ 500.000 de euro pentru 850 de metri de asfalt. Lucrările vor dura 9 luni și NU au început deocamdată.
De ce a ajuns Podul Berăriei la 4-5 metri înălțime față de străzile din zonă și e nevoie de modernizarea unei străzi care să-l facă UTIL?
Strada Faleză: Obiectiv de investiții propus pentru a rezolva legătura între podul Berăriei și zona Zăvoaie, care va rezolva atât amenajarea străzi din punct de vedere al circulației pietonale și rutiere ( trotuar, carosabil cu 2 benzi de circulație, canalizare pluvială, zid de sprijin necesar pentru digul de protecție și promenadă pe acesta) cât și din punct de vederea a lipsei utilităților canalizare menajeră și iluminat public. Licitația a fost câștigată de SC CML. Valoarea investiției: 2 milioane de lei!
“Normal, străzile trebuie să se ridice la înălțimea podului. Ceea ce se vede acum… este faptul că o parte din strada Armoniei este umplută și o mașină poate să se strecoare pe-acolo cu toate că e periculos . Va fi un zid de sprijin până la înălțimea podului și partea aceeea se va lărgi. Este adevărat că podul este mai înalt decât ar trebui raportat la strada Falezei, însă avizul de la Direcția Generală a Apelor ne-a fost dat doar dacă respectăm o secțiune de trecere pentru inundații care se petrec la 1.000 de ani, altfel nu-l puteam realiza. Pe partea cealaltă (dinspre oraș) n-am putut să-l înălțăm și singura soluție a proiectanților a fost să-l înalțe pe partea cealaltă (înspre Zăvoie). Ar fi fost foarte bine să rămână podul la înălțimea Falezei…” a declarat primarul Bistriței, argumentând supra-înălțarea de 4-5 metri.
Gafele investiției:
La momentul demarării lucrărilor privind Podul Berăriei, Primăria Bistrița NU avea un Plan Urbanistic Zonal aprobat, pentru a lămuri aspectele legate de drumuri, situația terenurilor, reglementări urbanistice, investiții viitoare etc. În anul 2011 a fost întocmit un PUZ, dar care NU a fost supus aprobării, deoarece NU s-au obținut toate avizele legate de mediu (groapa de gunoi NU era ecologizată la acea vreme). Între timp, PUZ-ul a expirat și NU a fost reactualizat, iar la această oră pentru zona Zăvoaie NU există un plan urbanistic pentru Zăvoaie.
– Podul Berăriei a fost comandat strict pe rațiuni estetice ( s-a preferat un anumit model, cu grinzi speciale, dar care s-a realizat într-un timp îndelungat). Ba mai mult, Podul Berăriei este supra-înălțat deoarece NU s-a luat în calcul directivele Direcției Generale de Gospodărire a Apelor care a impus anumite norme în privința realizării podurilor.
– Primăria Bistrița NU a reușit să achiziționeze teren în prelungirea podului pentru a facilita accesul spre Zăvoaie. Proprietarii de terenuri au refuzat să doneze suprafețe de teren în vederea realizării unei străzi. Existau variante: expropriere, teren la schimb etc. dar s-a preferat o asfaltarea străzii Falezei.
Lucrările de execuţie a Podului Berăriei, care au început în luna martie 2015 au fost realizate de SC Dacia Faber SRL Cluj-Napoca. Valoarea totală a investiţiei este de 4.889.838,98 lei, iar finanţarea se face din bugetul local şi din împrumutul contractat în acest scop. Termenul de realizare este de 18 luni, septembrie 2016, dar deja a fost cu mult depășit. Mai grav este faptul că Podul Berăriei NU este funcțional nici la această oră. În ce privește modernizarea străzii Faleză, licitația a fost finalizată în luna februarie, dar lucrările NU au început din motive birocratice (lipsa autorizației de construcție), lucru care face ca Podul Berăriei să fie dat în folosință abia în 2018.
Primăria Bistrița a cheltuit 7 MILIOANE de euro din bancă pentru cele 3 proiecte NE-FUNCȚIONALE: Podul Berăriei – 1 milion de euro, Parcul Industrial Sărata – aprox. 3 milioane de euro, reprezentând 50% din valoarea totală a proiectului), Wonderland – 4 milioane de euro. ABSOLUT toate cele 3 proiecte sunt ne-funcționale și cu mari gafe de implementare. Cu toate astea, pe actualul cadru legal din România, cei vinovați de gestionarea proastă a banului public NU pot fi trași la răspundere!
Citiți și:
Iti vine sa borasti cata competenta vezi la administratia zilelor noastre. Ba fraierilor ! Nu ati invatat nimic de la APOLODOR din DAMASC si de la ANGHEL SALIGNY ?
Pana la finalizarea lucrarilor la strada Falezei care inca nici n-au inceput, o solutie pentru a deschide circulatia peste Podului Berariei spre zona Zavoaie este necesara si posibila pe strada Malinului care se desprinde din strada Falezei in apropierea podului. Pentru aceasta pe portiunea din strada Falezei care o ia la dreapta dupa traversarea podului ar putea fi amenajata o umplutura de pamant in rampa prin care sa se faca racordarea dintre strada Malinului si Podul Berariei care se afla ridicat la nivelul digului.
Aceasta solutie simpla permite o legatura directa si imediata peste Podului Berariei cu cu strada Zavoaie si prin aceasta legatura se asigura atat accesul spre Podul Budacului pentru locuitorii din stanga raului Bistrita dar si conexiunea cu drumul comunal DC-8G, care duce catre Parcul Industrial Sarata, pe malul stang al raului Bistrita, evitand astfel aglomeratia auto din Viisoara .