În anul 2019, din punct de vedere legal, românii au 15 zile libere. Primele au fost 1 și 2 ianuarie, iar în această săptămână, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, angajații din sistemul bugetar primesc din nou liber.
La data de 24 ianuarie, se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment cunoscut și sub numele de ”Mica Unire”, fiind considerat a fi primul pas pe calea înfăptuirii statului național unitar român, prilej cu care românii beneficiază de o zi liberă. Cu toate că unii români se așteptau ca Guvernul să creeze o punte cu weekendul și să anunțe zi liberă și vineri, 25 ianuarie, acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Potrivit RomâniaTv, ultimele informaţii arată că autorităţile nu vor da liber pe data de 25 ianuarie, astfel că bugetarii se vor bucura doar de ziua de 24 ianuarie, iar vineri se vor întoarce la muncă.
Următoarele zile libere din acest an sunt:
26 aprilie (vineri) -Vinerea Mare;
28 aprilie (duminică) – Paştele;
29 aprilie (luni) – A două zi de Paşte;
1 mai (miercuri) – Ziua Muncii;
1 iunie (sâmbătă) – Ziua Copilului;
16 iunie (duminică) – Rusalii;
17 iunie (luni) – A două zi de Rusalii;
15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului;
30 noiembrie (sâmbătă) – Sfântul Andrei;
1 decembrie (duminică) – Marea Unire;
25 decembrie (miercuri) – Crăciun;
26 decembrie (joi) – Crăciun.
Astfel, după ziua de 24 ianuarie, următoarele zile libere vor fi de Paşte şi de 1 mai, zile care sunt foarte apropiate ca date şi pică luni, respectiv miercuri. Cum este foarte probabil ca marţi să fie declarată zi liberă, minivacanţa ar putea dura de pe 26 aprilie până pe 1 mai, adică de vineri până miercuri.