4,3 kilometri de drumuri comunale au fost asfaltate în comuna Budești, investiția totală ridicându-se la 3,7 milioane de lei. Banii necesari unei astfel de investiții au provenit exclusiv din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, alături de primarul comunei Budești, Vasile Codrea, au realizat o vizită în teren și s-au declarat mulțumiți de lucrări.
„Vreau sa îl felicit pe colegul și prietenul meu Vasile Codrea, primarul comunei Budesti, pentru modul activ prin care se implică să dezvolte această comunitate greu de gestionat! La fel cum am făcut și pana acum, îl asigur atât pe Vasile cât și pe ceilalți primari de suportul meu în toate proiectele fezabile de dezvoltare a comunităților din județul nostru!” a precizat printr-o postare pe pagina personală de facebook Emil Radu Moldovan.