Bărbat din Lechința, prins că și-a părăsit domiciliul, deși se afla în carantină!
În după-masa de 7 august a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au constat faptul că un bărbat din Lechința, plasat în carantină, nu se afla la adresa stabilită în acest sens. A fost contactat telefonic și i s-a adus la cunoștință pericolul la care se expune și îi expune pe cei din jur.
Alți 2 viteji „de carantină” au fost prinși! Un bărbat din Pinticu și unul din Budacu de Sus!
De asemenea, la data de 8 august a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au constatat faptul că doi bărbați, din localitățile Budacu de Sus și Pinticu, nu respectă măsura de carantină la domiciliu, nefiind găsiți la adresele stabilite. Cei doi aveau obligația de a nu părăsi locuințele până la data de 13, respectiv 14 august 2021.
Aceștia au fost sancționați contravențional, conform Legii 55/2020, cuantumul sancțiunilor fiind de 4000 de lei.
În toate cele trei cazuri, polițiștii au înștiințat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud pentru a dispune și alte măsuri complementare, conform competenței.