30 de ani de la Revoluție, într-o expoziție foto-documentară

La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română, Instituţia Prefectului Bistriţa – Năsăud şi Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud organizează o expoziţie foto-documentară dedicată acestui eveniment major din istoria noastră, luând ca reper cronologic vizita lui Nicolae Ceauşescu în judeţul Bistrița-Năsăud din octombrie 1989, mergând până la primele alegeri libere, din mai 1990.

”Demersul doreşte să exploreze şi o realitate cotidiană, rămasă cumva în umbra cercetărilor, prin expunerea de obiecte din perioada comunistă, pentru ca acea epocă, trăită de unii dintre noi, să fie mai bine înţeleasă de noile generaţii, realizând astfel o punte între trecut şi prezent, cu ochii spre viitor”, anunță organizatorii, care mai transmit mulţumiri tuturor persoanelor care au dat curs invitaţiei de a dona documente şi obiecte referitoare la evenimentele din timpul Revoluţiei.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 16 decembrie 201 9, de la ora 1 1:00, la sediul Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud.

 

One comment

  1. Inainte de orice expoziție tematică dedicata aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, Instituția Prefectului ar trebui să se ocupe de refacerea spatiului comemorativ „Eroii Revoluției din 1989” din Piața Petru Rareș situat pe esplanada din fata Prefecturii. Aici a existat până in decembrie 2018, o troită dedicată Revoluției Române din Decembrie 1989, pe care niste indivizi fără ratiune, in frunte cu prefectul Ovidiu Frent au mutat-o in cimitirul de pe strada Tărpiului, inainte de a sti ce vor să pună in locul ei. Ba mai mult prefectul, Frent a afirmat atunci cum că Piața Petru Rareș nu era un loc potrivit pentru troiță. După mintea lui nici Catedrala Mântuirii Neamului, nu ar avea ce să caute in curtea Casei Poporului din Bucuresti. De aceea este necesar ca măcar troita sa fie adusă inapoi in Piața Petru Rareș , asa cum solicită bistritenii indignati de mutarea ei in cimitir, dat fiind faptul ca Bistriţa a fost unul dintre primele oraşe in care locuitorii au protestat în decembrie 89. Aici, in Piața Petru Rareș si nu in in cimitirul de pe strada Tărpiului, s-au adunat peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Pe de alta parte, in perioada dinainte de revolutie comunistii au ridicat un bloc in coasta Bisericii de la Coroana, pentru ca Ceaușescu nu suporta sa vadă biserica de la balconul sediului PCR, dar se pare că nici neocomunistii de azi nu suportă să vadă crucea. De aceea, troita trebuie adusă inapoi in fata Prefecturii fiindcă ea reprezentă si un semn ca Revolutia Română a biruit cu ajutor divin.

error: Content is protected !!