FOTO: Se lucrează intens la modernizarea DN 17 D de la Năsăud la Feldru

La finele lunii trecute, Drumul Național 17D pe tronsonul Năsăud – Feldru a intrat într-un amplu proces de modernizare.

Lucrările sunt executate de asocierea dintre companiile ARL și Strabag, care au câștigat licitația organizată de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.

La această oră, se lucrează intens pe acest tronson de circa 16 kilometri, după cum anunță reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj execută lucrări pe DN 17D km 35-38. S-a finalizat stratul de bază BA8, se aplică geogrila antifisură și se pune în opera stratul de binder (8 cm)” precizează CNAIR.

 

 

 

 

 

 

Autoritățile județene au precizat că până la începutul lunii decembrie, dacă vremea va permite, pe întreg tronsonul de la Năsăud la Feldru va fi turnat un prim strat de asfalt.

În privința costurilor privind reabilitarea acestui tronson, ing. Alexandru Slavita, șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, a afirmat că banii au fost alocați de Ministerul Transporturilor. Investiția se ridică la circa 12 milioane de lei.

Tronsonul de la Năsăud la Feldru al Drumului Național 17D are o lungime de 16 kilometri.

FOTO: CNAIR

error: Content is protected !!