În urmă cu 36 de ani, la 26 aprilie 1986, a explodat reactorul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, accident catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă, iar Arhivele Naționale ale României au prezentat o serie de documente care ilustrează maniera în care au reacționat autoritățile din țara noastră la acea vreme.
”În data de 26 aprilie 1986 s-a produs explozia reactorului 4 de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. În cele ce urmează nu ne propunem să prezentăm maniera în care s-a produs accidentul, ci să vă punem la dispoziție câteva documente care ilustrează maniera în care au reacționat inițial autoritățile din țara noastră în baza informațiilor de care dispuneau. Între acestea se numără și câteva hărți care ilustrează modul în care au circulat curenții de aer după schimbarea direcției vântului. Dacă inițial elementele radioactive din atmosferă au fost purtate de vânt mai mult în Ucraina, Belarus și Rusia, și mai puțin în Norvegia, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehoslovacia și Germania, ulterior, începând cu data de 30 aprilie 1986, acestea au ajuns în România, Bulgaria, Grecia și Turcia. După accident s-a urmărit maniera în care au circulat curenții de aer și s-au făcut măsurători ale gradului de contaminare radioactivă în aer și la sol. În data de 1 mai 1986 autoritățile române cunoșteau faptul că fusese depășit nivelul de alarmare în Iași în privința contaminării la sol și în Galați în privința contaminării în aer. Solicitarea adresată reprezentanților autorităților sovietice de a fi informați cu privire la situația de la Cernobîl nu primise încă răspuns. S-a ales un colectiv care să răspundă de coordonarea eforturilor și s-a hotărât să se dea un comunicat către populație. S-a decis ca persoanele ce intră în România prin vama Ungheni să fie controlate, apa să fie folosită numai din surse subterane aflate la mare adâncime, iar cea de la suprafață să fie folosită numai în industrie, și s-a dispus să se întocmească o documentație pentru a ști cum pot fi limitate efectele substanțelor radioactive (ANR, SANIC, fond CC al PCR-Cancelarie, dosarul 40/1986 filele 2-7v)”, arată Arhivele Naționale ale României.