45 de noi cazuri de COVID-19 și încă 3 decese în Bistrița-Năsăud

În ultimele 24 de ore, 45 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, bilanțul total al îmbolnăvirilor ajungând la 5.887, informează Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, au mai fost înregistrate încă trei decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. 

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, printre persoanele care au fost confirmate recent cu COVID-19 se numără trei polițiști, doi angajați ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, șase cadre medicale (un medic și patru asistenți de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița și un asistent de la Serviciul Județean de Ambulanță), un angajat al unei primării din județ și un cadru didactic de la Colegiul Național Liviu Rebreanu.

În județ au mai fost înregistrate încă trei decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, bilanțul total ajungând la 260. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, șase persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Astfel situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 02.12.2020, este următoarea:

  • 5887 cazuri confirmate de CoVid-19;
  • 260 decese;
  • 5268 persoane externate (4453 externate vindecate/815 externate);
  • 1000 persoane în carantină;
  • 810 persoane izolate;
  • 103 teste, din care 101 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private.

Incidența cazurilor de COVID-19 în Bistrița-Năsăud este de 2,87 la mia de locuitori.

Situația cu privire la rata de infectare din fiecare oraș și comună din județ:

LOCALITATEPOPULATIECAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE
MATEI250821.13
CICEU-GIURGEŞTI14486.22
ORAŞ BECLEAN122366.21
GALAŢII BISTRIŢEI25235.95
SÂNMIHAIU DE CÂMPIE13385.23
MUNICIPIUL BISTRIŢA945745.19
ŞIEU-ODORHEI23165.18
ŞINTEREAG36234.69
MICEŞTII DE CÂMPIE10654.69
ORAŞ NĂSĂUD115834.58
NUŞENI27624.34
LIVEZILE51524.08
PRUNDU BÂRGĂULUI63803.45
TEACA58013.45
SILIVAŞU DE CÂMPIE9623.12
SALVA27532.91
ŞIEU-MĂGHERUŞ47162.76
URMENIŞ18262.74
BUDACU DE JOS33362.70
CETATE29912.67
PETRU RAREŞ37512.67
LECHINŢA62282.41
BISTRIŢA BÂRGĂULUI44612.24
REBRIŞOARA48592.06
URIU36991.89
RODNA63711.88
JOSENII BÂRGĂULUI53941.85
ROMULI17821.68
CICEU – MIHĂIEŞTI12081.66
ILVA MICĂ34271.46
ORAŞ SÂNGEORZ-BĂI119071.43
TELCIU59471.35
NEGRILEŞTI23901.26
LUNCA ILVEI33041.21
DUMITRIŢA33211.20
MĂRIŞELU25321.18
SPERMEZEU36521.10
ŞIEU29101.03
BRANIŞTEA30031.00
NIMIGEA53710.93
TÂRLIŞUA32900.91
TIHA BÂRGĂULUI66970.90
DUMITRA56650.88
ZAGRA34370.87
ILVA MARE24570.81
CHIOCHIŞ27580.73
REBRA27740.72
POIANA ILVEI15080.66
FELDRU78320.64
ŞANŢ35250.57
BUDEŞTI18420.54
COŞBUC19610.51
MAIERU82250.49
MĂGURA ILVEI21310.47
CHIUZA22010.45
PARVA25850.39
ŞIEUŢ25740.39
LEŞU28570.35

Situația cu privire la numărul de cazuri din fiecare oraș și comună din județ:

Nr. +A1:C78
Crt
U.A.T.Persoane
confirmate                              (se completeaza automat)
TOTAL 5887
1BISTRITA2822
2BECLEAN406
3NASAUD257
4SANGEORZ BAI88
5BISTRITA BARGAULUI49
6BRANISTEA41
7BUDACU DE JOS46
8BUDESTI18
9CAIANU MIC9
10CHIUZA16
11CHIOCHIS30
12CICEU GIURGESTI17
13CICEU MIHAIESTI14
14CETATE41
15COSBUC28
16DUMITRA58
17DUMITRITA25
18FELDRU67
19GALATII BISTRITEI45
20ILVA MICA29
21ILVA MARE18
22JOSENII BARGAULUI59
23LIVEZILE74
24LECHINTA61
25LESU15
26LUNCA ILVEI31
27MAIERU86
28MAGURA ILVEI14
29MARISELU31
30MATEI77
31MICESTII DE CAMPIE12
32MILAS8
33MONOR14
34NEGRILESTI14
35NIMIGEA72
36NUSENI29
37PARVA17
38PETRU RARES71
39POIANA ILVEI9
40PRUNDU BARGAULUI118
41REBRA32
42REBRISOARA56
43RODNA59
44ROMULI14
45RUNCU SALVEI7
46SANMIHAIU DE CAMPIE10
47SILIVASU DE CAMPIE7
48SPERMEZEU21
49SALVA48
50SANT28
51SIEU18
52SIEUT18
53SIEU ODORHEI55
54SIEU MAGHERUS89
55SINTEREAG98
56TEACA98
57TARLISUA36
58TELCIU58
59TIHA BARGAULUI77
60URIU36
61URMENIS14
62ZAGRA27
63GERMANIA2
64JUDETUL MURES6
65JUDETUL MARAMURES2
66JUDETUL SUCEAVA5
67JUDETUL CLUJ15
68JUDETUL TIMIS0
69JUDETUL SALAJ2
70JUDETUL ARAD2
71JUDETUL BRASOV0
72JUDETUL DAMBOVITA1
73JUDETUL ALBA0
73JUDETUL SATU MARE0
74JUDETUL HARGHITA1
75JUDETUL VASLUI2
76JUDETUL HUNEDOARA0
77BUCURESTI0
78JUDETUL BACAU0
79JUDETUL IASI2
80JUDETUL NEAMT2
81MUN. BUCURESTI0
82JUDETUL GALATI1
83JUDETUL COVASNA1
84MAREA BRITANIE1
85REPUBLICA MOLDOVA0

Situația la nivel național

Până astăzi, 2 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 484.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 371.231 de pacienți au fost declarați vindecați.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 11.665 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.12.2020 (10:00) – 02.12.2020 (10:00) au fost raportate 135 de decese (84 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani.123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.529. Dintre acestea, 1.260 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.137.893 de teste. Dintre acestea, 15.701 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.246 la cerere.

Pe teritoriul României, 39.652 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.860 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.957 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

error: Content is protected !!