Elevii din anii terminali se întorc la şcoală. Până pe data de 12 iunie, în unitățile de învățământ se vor organiza cursuri în vederea pregătirii elevilor pentru examenele naționale – Bacalaureat și Evaluare Națională.
Pentru buna desfășurare a acestor activități, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au emis un ordin comun prin care au stabilit o serie de măsuri care se vor aplica în perioada 2 – 12 iunie.
Una dintre măsuri prevede că la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37 grade) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor. “În situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi conduitei de tratament“, se arată în Ordinul comun al MEC și MS.
Totodată, la intrarea în unitatea de învăţământ vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea de învăţământ va asigura săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini.
În plus, vor fi asigurate materiale şi echipamente de protecţie (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea de învăţământ va asigura săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini.
Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe toată durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau săpun.
În această perioadă, durata activităţilor petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu şi de 2 ore pentru elevii de gimnaziu, iar pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale, activitatea de pregătire nu va dura mai mult de 4 ore pentru elevii de liceu şi 3 ore pentru gimnaziu.