Ligia Carmen Crețu este soția primarului și încasează pe an aproximativ 30.000 de euro din contractele de Medicina Muncii prestate către instituții subordonate Consiliului Județean sau către diverse instituții de învățământ. ABSOLUT toate aceste contracte vin prin încredințare – directă.
Începând cu 2012, doamnei Crețu i se încredințează contracte din partea unor instituții conduse de membrii P.S.D sau de apropiați ai acestora, cum ar fi: Spitalul Județean, Lucrări Drumuri și Poduri Aquabis, Protecția Copilului. Aceste instituții din subordinea Consiliului Județean au preferat să încredințeze serviciile către cabinetul individual al Ligiei Crețu!
Spitalul Județean i-a încredințat un contract important nevestei primarului, iar doamna Crețu încasează anual peste 5.000 de euro numai din partea instituției condusă de Mircea Buta. Aproximativ 6.000 de euro încasează de la Protecția Copilului, instituție în subordinea C.J, condus de Radu Moldovan.
Ligia Crețu RADE tot! Face protecția muncii la 9 licee, 3 generale și 6 grădinițe. Plus instituții cu greutate: Spitalul Județean, Protecția Copilului și Romsilva!
Conform declarațiilor de avere, la serviciile soției lui Crețu apelează instituții din întreg județul. Doamna Ligia a încasat bani și de la Școala Gimnazială din Vermeș, locul de baștină al primarului, dar și de la o serie de instituții de învățământ. Sumele variază între 800 lei (Școala Generală din Vermeș) și 2.634 lei (Colegiul Andrei Mureșanu).
Cabinetul Ligiei Crețu a încheiat contracte de medicina muncii cu Colegiul „Andrei Mureșanu”, Liceul „Tehnologic Lechința”, Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Liceul Sportiv, Colegiul „Grigore Mosil”, Liceul de Arte” Corneiu Baba”, Grup Școlar de Servicii, Liceul Tehnologic „Sf. Maria”, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru, Școala Generală Viișoara, Școala Gimnazială din Vermeș, Generală nr. 1. Grădinițe: „Dumbrava Minunată”, Grădinițele nr.3, nr. 6, nr.13, nr. 14, „Rază de Soare”, toate dn Bistrița.
Cabinetul Medical Individual este situat în Bistrita, Str Axente Sever Nr.1 și are ca obiect de activitate Medicina de Familie și Medicina Muncii.
Nevasta lui Crețu a început de la 5.000 de euro pe an și a ajuns la 30.000, NUMAI în mandatele lui bărbatu-so. Așa spun actele oficiale!
În primul mandat a lui Ovidiu Crețu, cabinetul de medicină al soției producea de 6 ori mai puțin și sumele variau înre 5.000 de euro și 10.000 de euro pe an, la vremea când presta doar medicină de familie. În 2008, Ligia Crețu a încasat din medicina de familie doar 22.428 de lei. Era primul an de mandat al soțului său, care câștigase Primăria Bistrița. .
Medicina de familie NU a fost prea-profitabilă! Iată sumele încasate de d-na Ligia Crețu
2011: 36.262 lei (8.000 de euro)
2010: 45.474 lei (10.000 de euro)
2009: 25.938 lei (6.000 de euro)
2008: 22.408 lei (5.000 de euro).
Medicina Muncii e secretul saltului la aproape 30.000 de euro/an!
Secretul succesului a fost medicina muncii, unde s-a specializat nevasta lui Crețu și astfel, cabinetul a ajuns să încaseze în jur de 30.000 de euro/an.
2016: TOTAL – 134.959 lei (30.000 de euro)
2015: TOTAL – 128. 312 lei (28.500 de euro)
2014: TOTAL – 142.687 lei ((31.700 euro)
2013: TOTAL 110. 614 lei – (24.500 euro)
2012: TOTAL 58.318 lei (13.000 euro) .
Pic-cu pic se face BUM! Medicina Muncii e o afacere bănoasă și de aceea domna Ligia Crețu „l-a prins” ca domeniu de activitate, în 2012!
Spitalul Județean, Protecția Copilului, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Casa Județeană de Pensii, L.D.P Security, L.D.P, Agenția de Protecție a Mediului sunt instituții abonate la serviciile d-nei Crețu, care din 2012 încoace câștigă constant încredințarea-directă pentru medicina muncii.
Pe filieră P.S.D s-au atribuit o serie de contracte de la principalele instituții de Stat. Prin atribuire directă, Ligia a luat sume importante pe servicii de medicina muncii, astfel:
– Spitalul Județean: 24.000 de lei (contract 1 an)
– Direcția Generală de Protecție a Copilului: 26.734 lei (contract 1 an)
– Aquabis – 2.280 de lei
– L.D.P – 3.990 lei
– Romsilva 8.350 lei.
Cum maschează Crețu contractele luate de soția lui, pe 2016!
La declarația de avere depusă pe site-ul Primăriei Bistrița, Ovidiu Crețu NU mai scrie sumele totale încheiate de nevasta lui cu anumite instituții publice, doar trece suma încasată pentru fiecare persoană. Spre exempu, sumele variază între 12 și 30 de lei de persoană pentru servicii de medicina muncii (foto 2). Asta în condițiile în care până acum, sumele încasate erau la vedere. (foto 1)
Ligia Crețu este medic la Școala generală Sfânta Maria, de unde mai încasează un salariu cuprins între 7.000 și 12.000 de lei/an.
De menționat că absolut toate aceste contracte au venit prin încredințare-directă și s-au re-înnoit la expirarea termenului.
La capitolul avere, familia Crețu mai deține: 45.000 mp tern în Vermeș (moștenire), 7.000 m.p teren intravilan în Bistrița, 1.000 mp teren în Bistrița-Bârgăului (Colibița), o vilă de 450 m.p în Bistrița dar şi acţiuni în valoare de peste 12.000 de lei la Comelf şi de 5.908 lei la SSIF. Broker Cluj-Napoca. Ca primar, Ovidiu Crețu încasează un salariu lunar 4.000 de lei.
Vezi aici declarațiile de avere ale primarului Crețu și sumele EXACTE pe care le-a încasat nevastă-sa din contracte privind Medicina Muncii, prin încredințare-directă:
Conflict de interese pe fata
Primare, pe limba ta vei pieri!
Tare as vrea sa stim cine face parte din comisia de incredintari directe. Ar trebui sa fie o comisie, cu oameni bine instruiti, specialisti in domeniul lor de activitate, care sa lase deoparte propriile lor interese, nu niste moime care gandesc la apel de bocanc.
………………………………………………….
Cine am fost si ce am ajuns!!!
pai de ce nu ii face nime o reclamatie pentru comflict de interese sau ceva cu obtinere de venituri sau de influenta ceva?
Este aproape incredibil.. şi trist în acelaşi timp…Oameni buni, deschideți ochii, nu fiți ignoranți!
De noi, de fiecare în parte depinde VIITORUL!
Curaj!
Succes in demersurile d-voastra
fraieri sunt cei care l-au votat