Alegeri parlamentare 2020. Secţiile de votare din țară s-au deschis

Peste 260.000 de bistrițeni sunt aşteptaţi să participe, duminică, la alegerile parlamentare și să decidă cine sunt deputații și senatorii care, în următorii 4 ani, îi vor reprezenta în Parlamentul României.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost amenajate 313 secții de votare, 83 fiind organizate în mediul urban și 230 în mediul rural. 294.000 de buletine de vot pentru Camera Deputaților și 294.000 de buletine de vot pentru Senat au fost distribuite în secțiile de votare din județ.

La fel ca la alegerile locale din septembrie, și scrutinul pentru alegerile parlamentare se desfășoară în condiții speciale, cu respectarea tuturor măsurilor impuse de pandemia de coronavirus.

 Județul Bistrița-Năsăud va avea, ca și până acum, cinci deputați și doi senatori. Potrivit Biroului Electoral Județean, pentru SENAT sunt 39 de candidați, iar pentru Camera Deputaților sunt 78 de candidați.

La nivel național, peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi la urne, în țară fiind amenajate peste 18.000 de secţii de votare

Alegătorii pot afla secţia de votare la care sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro.

Votarea în ţară are loc duminică, 6 decembrie 2020, între orele 7:00 şi 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv:

  • cartea de identitate;
  • cartea electronică de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • buletinul de identitate; paşaportul diplomatic;
  • paşaportul diplomatic electronic;
  • paşaportul de serviciu;
  • paşaportul de serviciu electronic;
  • carnetul de serviciu militar.

Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Potrivit art.1 din Decizia nr 35/2020 a Biroului Electoral Central (BEC), alegătorul care deţine un act de identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, îşi poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 în baza acestuia.

În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială de pe raza circumscripţiei electorale de care aparţin, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

În intervalul 6 decembrie 2020, ora 5,00 – 7 decembrie 2020, ora 1,00, alegătorii, inclusiv cei din localităţile carantinate, se vor putea deplasa la secţiile de votare/de la secţiile de votare, fără restricţii şi fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării.

De la această regulă, fac excepţie persoanele izolate sau carantinate, potrivit legii, acestea având posibilitatea să îşi exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

În străinătate, procesul electoral a început încă de sâmbătă, 5 decembrie

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au astfel la dispoziţie două zile (5 și 6 decembrie) pentru a-şi exercita dreptul de vot.

Pentru aceste alegeri, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aprobat, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), organizarea a 748 de secţii de votare în străinătate.

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

– paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu;
– paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu;
– paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, însoţite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei:

  • cartea de identitate;
  • cartea electronică de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • buletinul de identitate; paşaportul diplomatic;
  • paşaportul diplomatic electronic;
  • paşaportul de serviciu;
  • paşaportul de serviciu electronic;
  • paşaportul simplu;
  • paşaportul simplu electronic;
  • paşaportul simplu temporar.

Potrivit art.1 din Decizia nr 35/2020 a Biroului Electoral Central (BEC), alegătorul care deţine un act de identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, îşi poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 în baza acestuia.

Spre deosebire de votarea în ţară, toţi membrii secţiilor de votare din străinătate sunt echipaţi cu tablete şi exercită rolul de operatori de calculator. Alegătorii semnează digital pe suprafaţa tabletei, iar listele suplimentare sunt, de asemenea, electronice.

error: Content is protected !!