Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, este de părere că Primăria Bistrița ar putea găsi soluții pentru punerea în funcțiune a instalației de transport pe cablu din zona pârtiei de schi de la Unirea, astfel încât bistrițenii să se poată bucura pe tot parcursul anului de facilități de petrecere a timpului liber.
”Eu nu cred că instalația de transport pe cablu de la pârtia de schi este inutilă. Am putea face un roller coaster acolo, am putea face o pistă de mountain bike, o trambulină, plus că este și parcul de aventură. Multe se pot face cu acea instalație. Eu cred că acea instalație de transport pe cablu poate fi pusă în valoare pentru toate categoriile de anotimpuri. Trebuie doar bunăvoință și inspirație. Bani sunt. Au criticat ani de zile această investiție, acum nu o mai pot critica. Sunt încrezător că administrația municipiului Bistrița va găsi soluții pentru eficientizarea investiției”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, într-o emisiune realizată de jurnalistul Cristian Berari și transmisă pe pagina de Facebook a acestuia.
În aceeași emisiune, Moldovan a vorbit și despre relația sa cu actualul primar al municipiului Bistrița, Ioan Turc.
”Am fost prieten cu domnul primar Ioan Turc. Am fost tineri în politică, am avut alianțe împreună, am colaborat foarte bine. Asta nu înseamnă că nu mai suntem, dar viața ne-a despărțit drumurile. Niciodată nu m-am certat cu domnul Turc și nici nu o să o fac. (…) Relația mea actuală cu domnul primar al municipiului Bistrița este una mai mult decât civilizată. Am avut mai multe discuții constructive și punctuale cu dânsul. Am avut o receptivitate pozitivă de salutat, pentru care îi mulțumesc. Sunt convins că dânsul, ca și mine, a înțeles ce au decis cetățenii și că fiecare dintre noi trebuie să facem eforturi, la nivelul poziției pe care o ocupăm, pentru a rezolva probleme pentru cetățeni. Sunt optimist că și în viitor colaborarea între Consiliul Județean și Primăria Bistrița, între președinte și primar, între oamenii Radu Moldovan și Ioan Turc va fi una foarte bună”, a adăugat Moldovan.
Întrebat dacă administrația județeană face demersuri pentru amenajarea unui domeniu schiabil în județ, Moldovan a spus că se pregătește o astfel de investiție.
”Se lucrează la documentația tehnică necesară pentru atestarea stațiunii de interes național Tihuța-Colibița. Am reușit, în prima etapă, să obținem aprobarea pentru declararea zonei Colibița drept stațiune de interes local. Colegii mei din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Turism, condusă foarte bine de Răzvan Cerceja, împreună cu administratorul public Florin Moldovan, care reprezintă Consiliul Județean în ADI Turism, au avut mai multe discuții de lucru și au făcut vizite în teren. În momentul de față, înțeleg că, în mod concret, pentru domeniul schiabil lucrează Primăria Prundu Bârgăului, care este parte din ADI Turism și care este proprietara terenurilor. Din punct de vedere juridic, cred că este mai simplu de lucrat în modul acesta. Noi rămânem adepții dezvoltării unui astfel de domeniu și îi vom sprijini, în cadrul ADI Turism, pe cei care vor face astfel de proiecte. Se discută în continuare și despre parcul tematic de la Tihuța și vom discuta până când vom avea soluțiile de finanțare fezabile pentru ca aceste investiții să fie puse în practică. Până acum nu le-am găsit, dar căutăm în continuare soluții pe Planul Național de Reziliență și Reconstrucție, unde sunt eligibile și proiecte de turism”, a mai spus președintele CJ Bistrița-Năsăud.
Singura varianta este vanzarea harababurii numita instalatie de schii. Cultivarea baraboiului este cu mult mai benefica. Si CJ-ul o poate cumpara si sa o monteze batar pe Bistriciorul la 1900 de metari.
Transformarea terenului în pășune pentru vaci ar mai reduce volumul importului de lapte. Bistrița Năsăud să importe lapte din Polonia?