Primăria Bistrița cumpără Spitalul de pe Independenței! Proiectul: campus universitar ADEVĂRAT! Achiziție în rate, din bugetul local. Preț estimativ: 1 MILION de euro!

Primăria Bistrița va cumpăra ansamblul de clădiri de pe Bulevardul Independenței, pentru a amenja un campus universitar. Clădirile sunt în proprietatea Uniunii Comunelor Grănicerești, entitate care le-a redobândit în urma unor procese de durată împotriva Consiliului Județean. De-a lungul timpului, în clădirile respective a mai funcționat Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean.

Prețul estimat: 1 MILION de euro! Primăria va eșalona plata, în rate! Pe 2021 se achită 300.000 de euro!

Ansamblul de clădiri este estimat la aprox. 1 MILION de euro, sume care vor fi achitate din bugetul local. Costul/metru pătrat este infim, raportat la potențialul acestui proiect.

Pe bugetul din 2021, administrația locală a cuprins acordarea unui avans de 300.000 de euro (1.5 MILIOANE lei). Diferența de bani va fi plătită în câțiva ani.

Ansamblul de clădiri de pe Independenței: 1 MILION de euro, 1.500 de metri pătrați utili, peste 170 de încăperi. Prețul e aprox. 650 de euro/metru pătrat pe clădire + teren!

Clădirea 1 – 85 de încăperi, suprafață 1.095 de metri pătrați, fosta secție de Oftalmologie, ORL și recuperare.

Clădire 2 – 36 de încăperi unde a funcționat Secția de Psihiatrie 300 de metri pătrați.

Clădire 3 – 36 de încăperi (fosta oncologie) 274 metri pătrați.

Clădire 4 – 10 încăperi cu o suprafață totală de 120 mp, unde funcționează Asociația Micul Prinț.

Modernizare din bani nerambursabili și parteneriat cu Universitățile din România! Proiectul gândit de Turc: Bistrița să devină un campus universitar!

Bistrița poate deveni un centru universitar cu greutate și suntem obligați să asigurăm infrastructura necesară! Am avut deja o primă rundă de negocieri cu reprezentanții Uniunii Comunelor Grănicerești și vom demara achiziția imobilelor, în regim de urgență. După ce vom intra în proprietate, vom accesa fonduri nerambursabile pentru reabilitare. Asta e viziunea mea și proiectul are potențial enorm, vorbim de 3 corpuri de clădire, curte, intrări pe ambele părți: pe Independenței și pe Bălcescu. Am gândit un proiect amplu și vom intra în parteneriat cu Universitățile din țară. În principal ne vom axa pe învățământul tehnic, dar vor fi și alte domenii prin care vom da viață mediului universitar, vom oferi perspective reale și vom crea condiții pentru învățământ superior de calitate – a declarat Ioan Turc, primarul Bistriței.

3 comments

  1. Balan Marius -Horea

    Luca nu sti ce vorbesti !Cladirile extrem de solide urmau sa fie demolate de jmecherii imobiliari, la fel exista puz de a se face un bloc cu 10 etaje pe Garii in locul Bibliotecii si se va crea un haos de nedescris. Cumpararea acestor imobile rezolva multe aspecte. Vino tata draga la dezbateri publice daca ai solutii mai inteligente decat paricipantii activi. Ce spui tu acolo are o insemnatate oarecare insa raman moarte fara o participare directa a ta. O zi buna !

  2. Balan Marius -Horea

    Este cea mai inteleapta decizie al Primarului IOAN TURC. Bravo, intrati tare cu astfel de decizii extraordinare. Avei toata sustinerea mea pentru un astfel de proiect . Sa nu uitam ca dupa cladirea Colegiului Liviu Rebreanu cele trei corpuri de cladiri sunt la fel de impresionante si trainice. Sa nu uitam domnule Primar sui de cladirea fostei Biblioteci de pe Garii cu aspect de cazino. Daca o salvati si pe asta va garantez ca veti castiga cu succes si al doilea mandat. Daca mai retrageti proiectul miselesc al pesedeului de distrugere9mineralizare a Pietei Centrale si reorganizati MHC-ul(Lacul de Agrement) va garantez dle Primar ca luati si al treilea mandat. Asa merg lucrurile !

  3. Achizitionarea clădirilor vechiului spital de pe bilevardul Independentei nu rezolvă decât partial problemele de spatiu cu care se confruntă Extensia Bistrita a UTCN. De aceea, este nevoie de construirea unui Campus Universitar modern prevăzut cu spatii de invătământ care să cuprindă săli de curs si laboratoare, dar si clădiri pentru cămine studentesti, cantină, biblioteca, sală de sport, terenuri de sport, etc. unde sa poata fi organizat asa cum trebuie invătământul politehnic la Bistrita. De altfel, este cunoscuta initiativa lui Ioan Turc, care incă din anul 2006, atunci când era viceprimar al municipiului Bistriţa, a propus amenajarea unui parc industrial la Sărata, dar şi a unui campus pentru învăţământul universitar tehnic. Până la urmă ideea lui Ioan Turc, a fost preluată de PSD-isti care, cu greu in administratia lui Cretu, au realizat doar Parcul Industrial insă nici vorbă despre campusul universitar tehnic. Pe de altă parte, un campus universitar, trebuie să dispună de o suprafată de teren generoasă care să permită amplasarea optimă a constructiilor pentru nevoile actuale si să asigure o rezervă pentru dezvoltarea de perspectivă a centrului universitar. In acest sens, Primăria Bistrita dispune de aproximativ 3 hectare de teren în zona fostului Proditerm unde ar putea fi construit un Campus Universitar modern pentru extensia UTCN, dar care ar putea să adune laolaltă si celelalte extensii universitare imprăstiate prin oras. Dar, in acest caz pricipalul beneficiar ar fi extensia Universitatii Tehnice, având in vedere apropierea de zona industrială, care este si locul de practică a studentilor politehnisti.
    In acelasi timp, locatia respectivă este foarte aproape de oras, iar in apropiere se mai exista si alte institutii precum Grupul Scolar Forestier si Jandarmeria Bistrita, astfel incât prin includerea unui campus universitar s-ar crea posibilitatea sistematizării intregii zone. In acest sens, ar putea fi prevazuta si o eventuală prelungire a străzii Zefirului de la fostul PRODITERM pană in strada Tărpiului.

error: Content is protected !!