Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, s-a aflat astăzi la București, unde a semnat acordul de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea realizării unei variante ocolitoare a municipiului.
”Împreună cu directorul general Mariana Ioniță, astăzi am parafat, la București, acordul de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru realizarea proiectului „Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului. Documentul fusese aprobat în această lună și de plenul Consiliului Local Bistrița, într-o ședință extraordinară de îndată”, a anunțat primarul Ioan Turc.
Reamintim că varianta ocolitoare a municipiului Bistrița a fost cuprinsă în Lotul 2 (tronsonul Bistrița – Vatra Dornei) al proiectului privind construcția drumului expres de mare viteză Baia Mare – Suceava, cunoscut drept Autostrada Nordului.
Acordul de colaborare cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-SA (CNAIR) pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului Bistrița are la bază ordonanța de urgență adoptată de Guvernul României in iunie, 2020 care prevede că proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local vor putea trece de la autorităţile centrale la cele locale. Posibilitatea de a transfera asemenea proiecte a fost acceptată de Comisia Europeană pentru șapte din cele opt regiuni de dezvoltare din România, excepția fiind regiunea București – Ilfov, una dintre cele mai bogate din întreaga Uniune Europeană. Așadar centura București și alte obiective de infrastructură din Capitală vor rămâne la autoritățile centrale. Toate celelalte autorităţi locale pot prelua de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) construcția de centuri ocolitoare. Autoritățile centrale, mai ales CNAIR s-au remarcat în ultimii ani prin incapacitatea de a gestiona proiectele de infrastructură, acestea fiind întârziate ani buni , de multe ori din cauza incompetenței sau corupției. Această OUG le dă autorităților locale posibilitatea, fie de a intra într-un parteneriat cu CNAIR pentru derularea unor proiecte, fie de a le prelua cu totul. Astfel, drumuri naţionale, centuri ocolitoare care nu erau până în prezent în grafic de execuţie la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor putea fi transferate autorităţilor locale şi executate în gestiunea acestora, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, acestea să revină în administrarea CNAIR.
Asadar, acordul de colaborare semnat de primarul Ioan Turc cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, pentru realizarea proiectului ”Varianta de ocolire Bistriţa”, ca parte integrantă din Autostrăzii Nordului, are ca scop grăbirea executiei si finalizarea cu prioritate a acestui obiectiv.