Comisia de constatare și evaluare a pagubelor din cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud a ajuns în comuna Galații Bistriței, unde fenomenele meteorologice periculoase au afectat grav un monument istoric din localitatea Tonciu.
Alături de comisia stabilită prin ordin de prefect, în localitatea Tonciu au ajuns și subprefecții Décsei Atilla și Lorand Toth, dar și Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei pentru Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistrița-Năsăud și primarul comunei, Vasile Mihai Vermeșan.
În urma evaluării din teren, comisia a constatat că biserica reformată din localitatea Tonciu, clasată ca fiind monument istoric din grupa A, a suferit noi avarii, punând în pericol arhitectura foarte valoroasă din punct de vedere cultural.
”Acest monument, vechi din anul 1691, a fost afectat și de fenomenele meteorologice din urmă cu trei ani, când acoperișul bisericii, reparat ulterior, a fost în mare parte distrus de vijeliile de atunci. Cu toate acestea, tavanul casetat al lăcașului de cult, element deosebit din punct de vedere arhitectural, a fost pus spre conservare în interiorul bisericii. La acest moment, starea precară a clădirii rămase încă în picioare pune în pericol tavanul casetat, iar astfel, delegația de la fața locului a stabilit demararea procedurilor pentru mutarea acestuia în noua biserică reformată, aflată în apropiere”, precizează Instituția Prefectului.
Comisia de evaluare a pagubelor a stabilit că este necesară o sumă de 45.000 lei în vederea conservării bisericii pentru a preveni producerea de alte avarii, urmând ca Primăria Galații Bistriței să asigure realizarea unui studiu de fezabilitate pentru a restaura lăcașul de cult. Se dorește ca acest monument să devină un muzeu cultural și, în același timp, capelă mortuară.
În această săptămână, comisia de constatare și evaluare a pagubelor produse de fenomenele meteorologice periculoase din ultima perioadă mai desfășoară activități în teren și în zonele Cetate, Budacu de Jos, Braniștea, Șieu, Mărișelu și municipiul Bistrița.