Firma Supercom a prins contractul pe colectarea de urgență a deșeurilor, după ce primarul Crețu a făcut lobby în acest sens. Comisia de negociere din cadrul A.D.I Deșeuri a stabilit un tarif de 9.9 lei/persoană/lună, pe baza unor calcule din 2007 prvind cantitățile produse de fiacare locuitor. Astfel tariful s-a triplat față de 3.5 lei/persoană, tarif practicat de Vitalia în urma licitației.
Supercom a intrat pe piață cu utilajele proprii și la această dată colectarea se face „la grămadă”, adică ne-selectiv. La prima vedere, uniformele angajaților și mașinile noi cu care operează SUPERCOM pot impresona, însă calitatea serviciilor este îndoielnică.
În filmare se poate vedea cum angajații SUPERCOM fac de mântuială colectarea la preț triplu. În urma lor rămâne o baltă de lichid pestilențial. În plus de asta, ghenele de gunoi NU sunt golite de tot. De asemenea, pubelele semi-îngropate reprezintă un focar de infecție și NU sunt curățate de mai bine de un an.
Colectare în BATJOCURĂ! Pe ce servicii de mântuială plătim tarif triplu de 9.9 lei de căciulă, în orașul european cu cel mai bun primar din țară!
Primăria le ASIGURĂ plata serviciilor de mântuială prin bani virați direct în cont! În condițiile astea, SUPERCOM face ce are chef!
Din oficiu, Primăria a IMPUS taxa de salubrizare: “taxa specială de salubrizare se va stabili din oficiu și se vor emite decizii de impunere, care se vor transmite contribuabililor persoane fizice.”
Lunar, Direcţia Servicii Publice confirmă prestarea serviciilor către utilizatori prin serviciul de specialitate şi va achita contravaloarea prestaţiilor reprezentând taxa specială de salubrizare, pe baza facturilor emise de operatorul desemnat al serviciului de salubrizare, precum și a altor documente justificative (procese-verbale de receptie a lucrărilor, note de constatare etc.), întocmite de Serviciul de specialitate din cadrul Direcției Servicii Publice Bistrița.
Subvenția de 3.3 lei din bani luați de pe investiții!
Primarul Crețu a insistat public pentru desemnarea Supercom-ului, dar taxa de 9.9 lei a fost parțial-subvenționată din bugetul-local, fiind considerată prea MARE. Măsurătorile privind cantitatea de gunoi pe care o produce o persoană au fost realizate în 2009 și pe baza acestei valori s-au stabilit valoarea tarifului din 2016. Tariful a fost calculat pe baza unui algoritm care a stabilit prețul Urbanei din 2009.
Pe acest calcul s-a ajuns la varianta 9.9 lei/pers/lună. Tariful a fost trecut fără TVA pentru a părea mai mic, iar ulterior Primăria Bistrița a subvenționat 3.3 lei din acest tarif. Astfel, locuitorii din Bistrița plătesc 6.6 lei /pers/lună, iar încă 3.3 lei suportă Primăria Bistrița din bugetul local.
Proiectul de hotărâre inițiat în acest sens, a trecut lejer și astfel Primăria Bistrița suportă 3.3 lei/persoană din tariful de 9.9 lei negociat cu Supercom pe baza unor măsurători de-acum 7 ani privind cantitatea de deșeuri/cap de locuitor. Situația se complică în perspectivă, deoarece Primăria Bistrița subvenționeză 3.3 lei/persoană/lună… iar contractul ar putea fi ANULAT.
Procedura de atribuire a fost ANULATĂ de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, dar decizia a fost contestaă de juriștii A.D.I Deșeuri. Pe proceduri, contractul de urgență cu SUPERCOM se poate lungi până la organizarea unei noi licitații și stabilirea operatorului FINAL.
Condițiile impuse de compania „salvatoare” au fost respectate (tarife maximale, procedură de urgență, taxă de salubrizare pentru încasări asigurate), dar cu toate astea SUPERCOM la supra-preț face serviciul de colectare… de mântuială!
Citiți și:
Care-i ȘPILU cu taxa “de protecție” a SUPERCOM? Ce, cine, unde, când, cum? Tot ce trebuie să știi despre taxa de salubrizare aplicată de Primăria Bistrița!