În perioada 22 – 25 aprilie 2022, angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie. Zilnic, sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor acționa la nivelul județului Bistrița-Năsăud pentru ca bistrițenii, indiferent de modul și locul unde vor petrece aceste zile, să fie în siguranță, respectiv să primească sprijin calificat și prompt în caz de nevoie.
În aceste zile, aproape 800 de polițiști bistrițeni, aproximativ 400 de jandarmi și circa 100 de pompieri și salvatori SMURD vor fi la datorie în întreg județul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, subcomisar de poliție Crina Sîrb, a declarat că în perioada 22-25 aprilie, zilnic, peste 70 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, iar pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, 132 de poliţişti de la structurile rutiere vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, dar și pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către acestea. Totodată, polițiștii rutieri vor folosi, în medie, zilnic, 7 autospeciale dotate cu aparate radar, fiind intensificate și controalele și testările în trafic cu aparatele etilotest și DrugTest.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, lt. col. Georgeta Cășvan, a transmis că jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice şi religioase care vor fi organizate pe raza judeţului, îndeosebi în localitățile: Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Rodna, Strâmba şi Piatra-Fântânele. Totodată, jandarmii montani de la Rodna, Piatra-Fântânele, Colibița și din cadrul Postului Staţiune Balneară Sângeorz-Băi se vor afla permanent în zonele de agrement și pe traseele montane.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud, lt. col. Cristian Bucur, a reiterat că misiunea pompierilor și salvatorilor SMURD este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical. În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la lăcașurile de cult, unde se așteaptă prezența unui număr mare de credincioși.
Potrivit subprefectului Ioan Zăgrean, pe lângă efectivele MAI, și angajații din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, precum și cei ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud vor acționa în această perioadă în teren.