Bistrița-Năsăud se confruntă cu un număr ridicat de infectări cu virusul SARS-CoV-2, afirmă reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, potrivit cărora valul șase al pandemiei de COVID-19 s-a instalat deja.
”De la începutul lunii iulie 2022, am intrat în ”al șaselea val” de infecție COVID-19, produs de o altă tulpină Omicron (BA 5), tulpină extrem de contagioasă, dar mai puțin agresivă, majoritatea cazurilor fiind îngrijite la domiciliu. Particularitatea acestei tulpini este aceea că afectează în mare măsură sugarii și copiii mici. Noul val a fost denumit și ”valul bebelușilor””, se arată într-o informare a Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, document prezentat în cadrul ședinței din luna iulie a Colegiului Prefectural.
Potrivit dr. Ioan Suciu din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, autoritățile sanitare au luat deja măsuri pentru a asigura asistență medicală persoanelor suspecte sau confirmate cu infecție cu acest virus.
”În acest moment, având în vedere că deja suntem pe valul șase cu noua tulpină Omicron, activează următoarele spitale COVID-19: Spitalul Județean de Urgență Bistrița, care este de nivel 1, pentru toate tipurile de cazuri, Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud, care este de nivel 3, pentru cazuri ușoare și medii de boală și Spitalul Orășenesc Beclean, de nivel 3, pentru cazuri ușoare și medii. De asemenea, în Centrul Diaverum se fac proceduri suplimentare pentru pacienții care necesită dializă. Menționăm că, în județul nostru, niciun spital nu a fost închis în totalitate din punct de vedere al COVID-19. Toate compartimentele COVID din spitale sunt avizate de Direcția de Sănătate Publică și au fost modificate în funcție de numărul de cazuri ori de câte ori a fost nevoie. În conformitate cu planurile de reziliență întocmite de spitale și în funcție de situația epidemiologică de la nivelul județului, numărul de paturi este crescut treptat, la solicitarea managerilor de spitale și cu avizul Direcției de Sănătate Publică”, a explicat dr. Ioan Suciu.
Sursa citată a adăugat că, în acest moment, cazurile confirmate cu COVID-19 care necesită spitalizare sunt gestionate doar la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Această structură dispune de 35 de paturi în cadrul Secției Boli Infecțioase (30 pentru pacienți confirmați și 5 paturi pentru pacienți suspecți), 8 paturi în cadrul secției Psihiatrie și 7 paturi pentru pacienți confirmați sau suspecți în UPU.
Numărul maxim de paturi la care se poate ajunge la nivelul județului, în caz de necesitate, este de 211, dintre care 111 (din care 13 în ATI) la Spitalul Județean de Urgență, 80 la Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud și 20 la Spitalul Orășenesc Beclean
Dr. Ioan Suciu a mai afirmat că, la data de 1 iulie, existau 76 de cabinete de medicină de familie (78 medici de familie) care au încheiat contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud pentru testarea pacienților.
”Testarea se face cu teste rapide, scurtându-se astfel mult timpul de intervenție. De asemenea, există și trei centre de evaluare pentru COVID-19, la nivelul spitalelor publice. Astfel, avem centrul de evaluare de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, care este situat pe strada Alba Iulia, la secția de Boli Infecțioase și începând cu data de 26 iulie au fost reactivate centrele de evaluare de la spitalele din Beclean și Năsăud”, a mai spus dr. Ioan Suciu.
Sursa citată a mai menționat că, de la data de 1 iulie, vaccinarea împotriva COVID-19 se mai poate face doar la cabinetele medicilor de familie. În județ există 48 de medici de familie care administrează vaccinul împotriva COVID-19, dintre care 19 sunt în mediul urban şi 29 în mediul rural. Lista cu medicii de familie care testează și care vaccinează împotriva COVID-19 este publicată pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Până la data de 27 iulie, în Bistriţa-Năsăud au fost confirmate 31.471 cazuri, 98 dintre acestea fiind raportate în ultimele 24 de ore. Incidenţa în județ este de 2,38 la mia de locuitori. În acest moment, 32 de pacienţi sunt internaţi la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, dintre care 7 sunt minori.