Un proiect cu o valoare totală de circa 240 de milioane de euro, care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în județul Bistrița-Năsăud, este în plină desfășurare, mai multe contracte de lucrări fiind deja semnate. Într-o conferință de presă, directorul Aquabis SA, Ion Șandru, a vorbit despre stadiul implementării acestui proiect.
Șeful Aquabis SA a explicat că proiectul a fost împărțit în 12 contracte de lucrări. Însă, deși finanțarea pentru acest proiect a fost obținută în urmă cu mai bine de doi ani, doar jumătate din cele 12 contracte de lucrări sunt în diferite stadii de implementare, pentru restul nefiind demarate încă procedurile de achiziție publică a lucrărilor.
”Este cel de-al patrulea proiect de investiții derulat de Aquabis SA. Este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructura Mare, contractul de finanțare pentru acesta fiind semnat în martie 2020 și, din păcate, prelungit mult prea mult. Nici la această dată nu avem aprobarea JASPERS-ului pentru aplicaţie. A fost al 8-lea set de întrebări, de clarificări de la JASPERS. S-a finalizat de răspuns în urmă cu o săptămână, am vrut să trimitem răspunsurile la Autoritatea de Management şi prin ei la JASPERS, dar cei de la Autoritatea de Management ne-au comunicat să nu mai trimitem acele răspunsuri, ci să solicităm proiectantului care a întocmit aplicaţia să o refacă integral, ţinând cont de toate răspunsurile solicitate de JASPERS. Avem promisiunea de la proiectant că până jurul datei de 15.10.2022 vor depune aplicaţia refăcută. Să sperăm că e ultimul termen şi că pe acesta îl respectă, pentru că de un an şi jumătate tot termene am avut din partea dânşilor pe care şi le-au asumat, că vor depune aplicaţia refăcută şi că răspund la întrebări. Răspundeau la unele întrebări, veneau altele, pentru că atunci când răspunzi la întrebări, dacă cei de la JASPES te simt că nu eşti stăpân pe tine, mai pun şi alte întrebări. Proiectantul este o firmă din Bucureşti, au contract cu noi şi cu compania de apă din Piteşti. Şi cei din Piteşti sunt în aceeaşi situaţie ca și noi, poate că noi suntem un pic mai avansaţi”, a declarat Ion Şandru.
Sursa citată a adăugat că unele contracte de lucrări nu au putut fi încheiate tocmai din cauza faptului că această aplicație nu este aprobată.
”Unele decontări pentru lucrări se pot face, dar necazul e că dacă nu se aprobă aplicaţia, atunci aceste lucrări devin neeligibile și ar urma să se facă pe cheltuiala beneficiarului. Chiar dacă Aquabis ar pune în prima fază banii, dar nu-i are, pe urmă subsemnatul, care răspund de investiţie, ar trebui să găsească soluţia de a acoperi cheltuielile. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai faci investiţia pentru care există semnat un contract de finanțare. Nu, investiția trebuie să meargă mai departe. Noi nu am stat pe loc, ci am mers mai departe. Astfel, am scos la licitaţie acele contracte pe care nu am avut solicitări de clarificare din partea JASPERS. Ne-am gândit că acolo nu vor fi probleme de a deveni vreo lucrare neeligibilă”, a mai spus Șandru.
Sursa citată a menționat că, până în prezent, s-au organizat licitații pentru câteva dintre cele 12 contracte de lucrări, pe unele fiind demarate și lucrările.
”S-a dat drumul la contractul 4, contractul 5 și contractul 11, care se află în diferite stadii de execuție. Pe două contracte lucrează MIS Grup și pe altul avem o companie din Timișoara – Euskadi”, a completat Ion Şandru.
Contractul de lucrări 4 cuprinde comunele Teaca, Matei, Milaş, Chiochiş, contractul 5 cuprinde comunele Şieu Măgheruş, Budacu de Jos, Mărişelu, Şieu Odorhei şi Şieu, iar contractul 11 vizează Braniştea, Ciceu Mihăieşti, Negrileşti, Petru Rareş, Uriu.
Totodată, alte trei contracte de lucrări se află în procedură de achiziţie publică, contractele pentru execuția lucrărilor urmând să fie semnate în toamna acestui an.
”Acum urmează contractul de lucrări 2 care cuprinde zona Bistrița. În data de 19 septembrie are loc deschiderea ofertelor depuse. La Bistriţa am fi putut da drumul la licitaţie cel puţin de un an de zile, dar am avut probleme cu străzile care ţin de domeniul public și s-a întârziat foarte mult. A trebuit să scoatem peste 100 de străzi din aplicaţie la extindere reţele, fiind vorba despre străzi care nu ţineau de domeniul public. Pe urmă a trebuit să obţinem din nou toate avizele pentru că expiraseră. Nu am stat pe loc, am depus din nou documentaţia la Primărie pentru avize, pentru a obţine autorizaţia de construire odată cu analiza ofertelor. Deci anul acesta se vor analiza ofertele și cred că lucrările vor începe anul viitor, dacă nu vor fi contestaţii, poate spre sfârşitul anului, să sperăm într-o iarnă blândă ca cea de anul trecut și să putem lucra. Pe contractul 2 avem atât reabilitări de reţele apă şi canal, cât şi extinderi de reţele apă şi canal. La contractul de lucrări 3, care vizează două loturi – aducţiune Bistriţa – Lechinţa şi alimentare cu apă în comunele Lechinţa, Sânmihaiu de Câmpie, Miceştii de Câmpie şi Budeşti, deschiderea ofertelor a avut loc în 18 iulie. Suntem spre finalizarea declarării câștigătorilor pe cele două loturi. Partea tehnică a fost depășită și se mai lucrează la partea economică. Să sperăm că nu vom avea contestații și că vom putea da drumul cât de repede la execuție. De asemenea, pe contractul 10, care cuprinde extinderea și reabilitare reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în orașul Sângeorz-Băi şi comunele Maieru, Rodna, Leşu, Ilva Mică, Ilva Mare, Lunca Ilvei și Poiana Ilvei, ofertele se vor deschide pe 20 octombrie. Nici aici nu am avut solicitări de clarifică și atunci am dat drumul la licitație. Sperăm să nu avem contestații și să semnăm contractul”, a adăugat Ion Şandru.
De asemenea, pentru contractul de lucrări 12, care cuprinde zona Beclean, procedura de achiziție publică a lucrărilor urmează să fie lansată pe 15 septembrie.
Licitațiile pentru restul contractelor de lucrări prevăzute în proiectul derulat de Aquabis (contractele 1, 6, 7, 8 și 9) urmează să fie organizate abia după ce aplicația va obține aprobare de la JASPERS.
”Acolo unde am prins și lucrări de reabilitare a rețelelor nu ne-am grăbit să dăm drumul la licitație pentru că nu știam dacă se aprobă sau nu. Foarte greu aprobă Uniunea Europeană bani pentru reabilitări. Se dau pentru extinderi, iar pentru reabilitări zic că ar trebui să îți faci singur. Ceea ce e cam greu pentru că, dacă vorbim de reabilitări, circa 400-500 de km de rețea de distribuție de la nivelul întregului județ ar trebui înlocuită”, a mai spus Șandru.
Prin intermediul proiectului derulat de Aquabis SA cu fonduri europene de aproape 240 de milioane de euro, cele 4 orașe ale județului Bistrița-Năsăud și încă 43 de comune din județ, membre ale ADI Apă-Canal Bistrița-Năsăud, vor avea parte de dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.
Lista completă a orașelor și comunelor incluse în proiect este următoarea: Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Bistrița Bârgăului, Braniștea, Budacu de Jos, Budești, Căianu Mic, Cetate, Chiochiș, Ciceu-Mihăiești, Coșbuc, Feldru, Ilva Mare, Ilva Mică, Josenii Bârgăului, Lechința, Leșu, Livezile, Lunca Ilvei, Maieru, Matei, Mărișelu, Miceștii de Câmpie, Milaș, Nimigea, Petru Rareș, Poiana Ilvei, Rebra, Rebrișoara, Rodna, Runcu Salvei, Salva, Sânmihaiu de Câmpie, Spermezeu, Șieu, Șieu-Măgheruș, Șieu-Odorhei, Târlișua, Teaca, Telciu, Tiha Bârgăului, Uriu, Zagra.
Cele 12 contracte de lucrări din cadrul proiectului sunt:
CL 1: Reabilitare/modernizare captare și stații de tratare în Bistrița, Cușma, Bistrița Bârgăului și construire / modernizare SEAU Bistrița, Josenii Bârgăului;
- Lotul 1: Reabilitare/Extindere captare Cușma; Reabilitare rezervoare de înmagazinare din municipiul Bistrita; Reabilitare rezervor de inmagazinare din Satu Nou, UAT Cetate; Reabilitare STAP Bistrița (inclusiv facilități SCADA); Modernizare captare și STAP Bistrița Bârgăului;
- Lotul 2: Reabilitare/modernizare SEAU Bistrița (inclusiv facilități gestionare nămol) și SEAU Lechința, Construire SEAU Josenii Bârgăului;
CL 2: Extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă și canalizare în UAT Bistrița
CL3 : Reabilitare conducta de aductiune Bistrita Lechinta și extindere alimentare cu apă și canalizare în comunele Lechinta, Miceștii de Câmpie și Budesti,
- Lot 1: Reabilitare conducta de aductiune Bistrita – Lechinta;
- Lot 2: Extindere alimentare cu apă și canalizare în comunele Lechinta, Miceștii de Câmpie și Budești;
CL4: Extindere rețele de distribuție și canalizare in comuna Teaca si alimentare cu apa în comunele Matei, Milaș și Chiochiș;
CL 5: Extindere alimentare cu apa în comunele Sieu-Magherus, Budacu de Jos, Mariselu, Sieu Odorhei și Sieu;
CL 6 : Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în comuna Tiha Bargaului, și reabilitare sursa Piatra Fântânele;
CL 7: Extindere alimentare cu apă și canalizare în comunele Bistrița Bârgăului, Josenii, Bârgăului, Livezile;
CL 8 : Extindere alimentare cu apă și canalizare din Năsăud și comunele Coșbuc, Feldru, Parva, Rebra, Rebrișoara, Runcu Salvei, Salva, și Telciu. Reabilitare rețea de alimentare cu apă și canalizare în Năsăud;
CL 9: Construire/ modernizare/ reabilitare surse de apa (captare, tratare) Beclean, Sangeorz-Bai, Anies, Rebra, Tarlisua și Zagra;
CL 10: Extindere alimentare cu apă și canalizare în orașul Sângeorz-Băi și comunele Maieru, Rodna, Lesu, Ilva Mica, Ilva Mare, Lunca Ilvei și Poiana Ilvei. Reabilitare rețele alimentare cu apa Maieru și realizare sursa de apa în Lunca Leșului;
CL 11 – Extindere alimentare cu apa în comunele Braniștea, Ciceu Mihăiești, Negrilești, Petru Rareș, Uriu și extindere canalizare în Petru Rares și Uriu;
CL 12 – Extindere alimentare cu apă și canalizare în orașul Beclean și comuna Căianu Mic, Nimigea; construire SEAU în Caianu Mic și Nimigea, extindere alimentare cu apă Chiuza și în comunele Spermezeu, Târlișua, Zagra, Nimigea; reabilitare alimentare cu apă Beclean.
La finalul acestei investiții, se estimează că 90% din populația județului Bistrița-Năsăud va fi conectată la rețelele de apă și 70% la cele de canalizare.