Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, astfel că pe piață au început deja să fie comercializate articole pirotehnice. Este și motivul pentru care oamenii legii derulează acțiunea ”Foc de artificii”, prin care își propun să desfășoare o serie de activități pentru a preveni producerea unor evenimente negative și a se asigura că bistrițenii vor avea parte de sărbători în siguranță.
Într-o conferință de presă organizată marți, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, șeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, comisar șef de poliție Gabriel Cătălin Pintilie, a vorbit despre această acțiune și a explicat că oamenii legii desfășoară atât activităţi preventive, cât și de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.
”Acțiunea ”Foc de artificii” se desfășoară până la data de 4 ianuarie 2023 și urmărește prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri). De asemenea, se urmărește prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice, dar și cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni pentru a achiziționa, deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise. Conștientizarea cetățenilor și a reprezentanților societăților comerciale autorizate privind riscurile utilizării necorespunzătoare respectiv a comercializării ilegale de articole pirotehnice și potențialele riscuri la care se expun este un alt obiectiv prevăzut în planul de acțiune ”Foc de artificii”. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud urmărim implementarea acestor obiective și principala noastră țintă este să nu înregistrăm în perioada sărbătorilor de iarnă și în perioada premergătoare acestor sărbători accidente cu astfel de obiecte. Să nu avem răniri, incendii, distrugeri și așa mai departe”, a declarat comisar șef de poliție Gabriel Cătălin Pintilie.
Sursa citată a explicat că există trei categorii de articole pirotehnice: articole pirotehnice de divertisment, de scenă și alte categorii.
La rândul lor, cele de divertisment se împart în câteva categorii:
- categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
- categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
- categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
- categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
Articolele pirotehnice de scenă se împart în următoarele categorii:
- categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut;
- categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
Alte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii:
- categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
- categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni
Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile F1 (de exemplu: steluțe; lumânări scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice F2, F3 și F4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă ( T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.
Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Comisar șef de poliție Gabriel Cătălin Pintilie a mai precizat că, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, un număr de 14 agenți economici sunt autorizați pentru a desfășura activități cu articole pirotehnice, 10 dintre aceștia având sediul în Bistrița și restul în Teaca, Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi.
De la demararea acțiunii ”Foc de artificii”, în județ au fost efectuate 10 acțiuni de control pe această temă, în urma acestora fiind constatate 6 infracțiuni. De asemenea, au fost confiscate circa 50 de kg de articole pirotehnice. În sezonul trecut, oamenii legii au constatat 25 de infracțiuni și au confiscat aproape 3.500 de kg de articole pirotehnice.
”Anul trecut, din fericire, nu am avut accidente cu articole pirotehnice, dar în trecut au existat astfel de cazuri, victime fiind chiar și din rândul copiilor. Din acest motiv, doresc să le transmit părinților că noi, polițiștii, nu reușim să supraveghem pe fiecare copil în parte și sfatul nostru este să le explicați copiilor ce pericole prezintă aceste articole pirotehnice, să îi verificați și să vă asigurați că nu se expun riscurilor”, a mai spus comisarul șef de poliție Gabriel Cătălin Pintilie.
În cadrul acțiunilor de control, polițiștii au cooperat și cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud și Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
La conferința organizată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a participat și comisarul de poliție Ramona Sîngeorzan de la Compartimentul de Prevenire a Criminalității, care a afirmat că vor fi desfășurate și acțiuni de prevenire în această perioadă, acestea fiind destinate în special minorilor.
”Ne-am propus să desfășurăm activități de prevenire și informare a minorilor, care prezintă un risc ridicat de victimizare. (…) Profităm de faptul că încă este școală și suntem prezenți în școli cu astfel de activități de informare, dar acționăm și în zonele aglomerate și încercăm să discutăm și cu adulți”, a spus comisarul Ramona Sîngeorzan.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, polițiștii fac o serie de recomandări:
- Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
- La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Aceasta trebuie să fie inscripționată în limba română.
- Să sesizați Poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
De asemenea, Ramona Sîngeorzan a adăugat că folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
- între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
- la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
- la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
- pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
- la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
- orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
- comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
- comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.