Zona Decebal din municipiul Bistrița ar putea fi redeschisă circulației în aprilie, spune primarul Ioan Turc.
”Apreciez că undeva în luna aprilie va fi deschisă zona. De ce e nevoie pentru acest lucru? De finalizarea forajelor, de pozarea unei infrastructuri care va servi amenajării tunelului subteran și de turnarea plăcii peste care va fi amenajat drumul. Luna aprilie. Lucrările au mers mai greu pentru că, pe de o parte, am schimbat și conducte de apă. Pe de altă parte, am avut de făcut diferite devieri de rețele în zonă, rețele de curent. În urmă cu câteva zile, pe șantier a avut loc un incident. În timpul lucrărilor de foraj, un cablu important prin care se furnizează curent electric pentru o importantă zonă a municipiului Bistrița a fost afectat. Din nou lucrările trebuie oprite. Acest cablu nu apărea în planșele pe care Direcția Tehnică le are și pe care le-a pus și la dispoziția constructorului”, a spus primarul Ioan Turc în emisiunea ”Administrația la raport” de la Bistrița FM.
Edilul Bistriței a reamintit că proiectul privind axa de transport public și cel privind Linia Verde se numără printre proiectele pe care le-a găsit în Primăria Bistrița la preluarea mandatului, acestea fiind gândite de vechea administrație condusă de Ovidiu Teodor Crețu.
”Oamenii e bine să mai știe un lucru. Nu e pentru prima dată când îl spun. La preluarea mandatului, am găsit în Primăria Bistrița proiectul Linia Verde, proiectul legat de axa de transport și cel legat de piste. Niciodată nu am spus altceva, dar aceste proiecte au fost, sunt și vor fi modificate amplu, vor fi modificate structural, în foarte multe dintre componentele lor. În 2023, nu pot fi de acord cu proiecte care nu respectă standardele de calitate ale perioadei pe care o trăim. Nu pot fi de acord ca pe un tronson important de drum din municipiu să nu fie schimbate conductele de apă. Ce facem? După ce finalizăm asfaltul, venim și spargem iar asfaltul, așa cum am mai văzut de nenumărate ori? În proiectul pe care l-am găsit, acest lucru nu era prevăzut. Nici Masterplanul pe care îl așteptam și care trebuia să rezolve această problemă încă nu oferă o soluție pentru municipiul Bistrița. Din nefericire, lucrurile au fost împinse, trenate. Am avut nenumărate discuții cu Aquabis, cu ADI Apă-Canal pe această temă. De asemenea, nu pot fi de acord ca firele care spânzură pe stâlpi, între stâlpi, de-a lungul străzilor, pe clădiri – și mă refer la firele operatorilor de servicii de internet, televiziune, telefonie – să rămână acolo. Degeaba pui asfalt și decorul este unul absolut neconform. Vom îngropa tot ce înseamnă fire ale operatorilor de servicii prin cablu. De asemenea, nu pot fi de acord ca iluminatul public să nu fie reînnoit și să nu se vină cu soluții updatate și nu sunt de acord ca pavajul care se pune să nu fie de cea mai bună calitate. Le-am transmis angajaților din Primărie că trotuarele sunt și pentru pietoni. Vom pune pavaj de calitate. Îi asigur pe bistrițeni că, la finalul acestor lucrări grele, care ne pun la încercare sănătatea, răbdarea, priceperea, diplomația – pentru că e nevoie de tot paletarul pentru a le vedea finalizate, orașul va arăta așa cum oamenii își doresc”, a mai spus primarul.
Întrebat câte proiecte crede că ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an, Ioan Turc a răspuns: ”Linia Verde, axele, cu toate modificările pe care le-am făcut sau urmează să le facem în așa fel încât proiecte să arate cum se cuvine și lucrările să se prezinte așa cum oamenii așteaptă, vor fi finalizate la sfârșitul anului 2023. Nu exclud că mici resturi din aceste lucrări vor fi împinse și pe primul trimestru din anul 2024, dar nu mai mult. De asemenea, lucrări noi vor fi finalizate. Mă refer și la proiectele pe care le-a demarat administrația pe care o coordonez, proiecte pe care le-am propus eu, proiecte începute de la zero. Mă refer la Drumul Tărpiului. Cine ar fi crezut că acest drum, cel mai lung din municipiul Bistrița, poată să își schimbe aspectul, utilitatea, funcționalitatea într-un termen atât de scurt. Continuă lucrările pe Drumul Tărpiului. Uitați-vă la toate străzile pe care le-am modernizat. Sunt străzi pe care am intervenit cu lucrări de calitate, cu lucrări la patul drumului, cu infrastructură pentru iluminat public, cu preluarea apelor pluviale. Uitați-vă la lucrările de la Podul Jelnei și acolo urmează să mai facem câteva lucrări care vor ridica și mai mult standardul. Uitați-vă la puntea de pe Tudor Vladimirescu. Este pe poziție și urmează să continuăm lucrările pentru a fi finalizată. La finalul acestui an vom avea și cel puțin două parcări etajate finalizate și alte patru în lucru. În anul 2024 vor demara lucrările și pentru alte 4-5 parcări etajate. Avem lucrări în derulare la școli, cămine, grădinițe. Avem în plan să ne ocupăm și de drumurile de pământ. La final de 2023, oamenii vor putea circula pe un număr semnificativ de drumuri de pământ reabilitate. În asigur pe bistrițeni că nu vor mai exista în Bistrița drumuri proaste. Acesta este motivul pentru care am investit într-o stație de asfaltare, iar acum, pe bugetul din 2023, completăm lista de investiții cu utilaje extrem de scumpe, exorbitant de scumpe, dar absolut obligatorii pentru ca lucrările să fie de o calitate superioară. Blocuri sociale: unul este gata, vom semna contractul pentru alte 4. Vor începe anul acesta lucrările la un bloc ANL cu o arhitectură deosebită. Țin enorm ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel. Am această dorință și cred că oamenii sunt în asentimentul meu. Ceea ce se face, să se facă de calitate. Și când vorbesc despre calitate, mă refer la aspect, funcționalitate, la felul în care arată. Acest oraș poate să devină o bijuterie și așa se va întâmpla”.