Peste 187 de milioane de lei vor ajunge în perioada următoare în județul Bistrița-Năsăud, cu acești bani urmând să se realizeze investiții de alimentare sau extindere a rețelelor de gaze naturale, a anunțat secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Monica Săsărman precizează că această finanțare este asigurată prin intermediul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
”Venim cu vești bune! Peste 187 de milioane de lei vor ajunge în perioada imediat următoare în județul Bistrița-Năsăud, sumă aferentă rețelelor de alimentare cu gaze naturale. Astăzi, cu certitudine, putem spune că ne apropiem de concretizarea acestui proiect. Sunt în măsură să vă spun că de la Ministerul Dezvoltării a plecat deja ordinul cu privire la alocarea sumelor pe obiectivele de investiții avute în vedere pe această componentă, ordin care se află în prezent la Ministerul Energiei. Așteptăm să îl semneze și domul ministru Sebastian Burduja și în continuare să ne putem ocupa de partea tehnică. De al Ministerul Dezvoltării, ordinul a plecat în următoarea formulă: asocierea dintre UAT Dumitra, Zagra, Nimigea și Chiuza, care deservește un număr de peste 4.300 de gospodării, valoarea fiind undeva la peste 63 de milioane de lei. De asemenea, avem asocierea de pe Valea Sălăuței, din care fac parte comunele Salva, Runcu Salvei, Coșbuc, Telciu și Romuli, care deservește peste 3.800 de gospodării, valoarea alocată fiind de peste 52 de milioane lei. Mai avem o asociere pe Valea Someșului, formată din Rebrișoara, Feldru și Rebra, cu peste 3.700 de gospodării și o valoare de peste 52 milioane lei. Este un lucru bun pentru județul Bistrița-Năsăud, este așteptat de multă vreme și putem spune că este un obiectiv care va prinde contur în perioada următoare”, a spus, luni, într-o conferință de presă, secretarul de stat Monica Săsărman.
Sursa citată a mai menționat că, pe lângă cele trei asocieri care vor beneficia de finanțare pentru realizarea unor rețele de alimentare cu gaze naturale, vor exista și alte unități administrativ teritoriale din județ care vor primi fonduri pentru astfel de investiții, ele depunând cereri fără a face parte dintr-o asociere.
”Considerăm că această sumă de peste 187 de milioane de lei care va ajunge în județul nostru completează ceea ce avem deja. Până în acest moment, pe același program Anghel Saligny avem peste 200 km de drumuri contractați, cu o valoare de peste 400 de milioane de lei, avem peste 20 de km de rețea de apă, cu o valoare de peste 16 milioane lei, și peste 57 km de rețea de canalizare, cu o valoare de peste 60 de milioane lei. Per total, noi spunem că am realizat la nivelul județului un lucru excelent. Din datele pe care le am, și UAT Chiochiș va semna săptămâna viitoare contractul de finanțare pentru realizarea infrastructurii de canalizare, cu o valoare de aproximativ 30 de milioane lei. Una peste alta, ajungem la frumoasa sumă de peste 100 de milioane de euro, bani pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ au reușit să îi atragă prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny””, a mai spus Monica Săsărman.
Alături de secretarul de stat Monica Săsărman, la conferinţa de presă au fost prezenţi mai mulți primari: Gheorghe Bălăjan de la Dumitra, Gheorghe Onul – Salva, Nicolae Buşcoi -Zagra şi Ioan Pavelea – Coşbuc. Aceştia au menţionat că aceste investiții sunt așteptate de populaţie și susțin că încălzirea cu gaze naturale este mai ieftină decât cea cu lemne.
În cadrul conferinței de presă de luni, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a referit și la alte investiții ce urmează să fie realizate în județ.
“Precizez că CNI a finalizat procedura de achiziție publică pentru complexul sportiv de la Ilva Mică și urmează ca în perioada imediat următoare să fie semnat contractul. De asemenea, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții în comuna Rodna și ne află într-un stadiu avansat și cu celelalte documentații depuse de către alte primării precum Maieru, Livezile, Tiha Bârgăului. Pe lista sinteză mai există un obiectiv de investiții – o sală de sport cu 102 locuri care va fi amplasată în incinta Școlii Sfânta Maria. Acest obiectiv este extrem de important pentru un alt proiect pe care președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, îș urmărește la nivelul județului – acel centru olimpic de handbal pe care care dorește să îl dezvolte în județ. Dacă tot ne referim la bani atrași în județ, să nu omitem că a fost publicat anunțul pentru demararea procedurii de achiziție publică pentru construirea pavilionului cu 500 de locuri de la Penitenciarul Bistrița. Preocuparea noastră pentru dezvoltarea comunităților locale va continua, valoarea fiind de circa 76 de milioane de lei. Și această investiție se derulează tot prin Compania Națională de Investiții”, a mai completat Monica Săsărman.