Președintelui Consiliului Județean a primit titlul „Omul anului 2016” din partea celor două cluburi: Rotary Bistriţa şi Rotary Bistriţa Nosa. La concertul aniversar al Rotary a cântat Noua Orchestră Transilvană , Filarmonica Transilvania Cluj (dirijor Romeo Râmbu) și violonistul Alexandru Tomescu.
20 de minute de Laudatio! Ce lucruri trăznite a spus universitarul Radu Munteanu despre Radu Moldovan!
Radu Moldovan a fost chemat pe scenă, pus pe un scaun adus din cafenea și lăudat încontinuu 20 de minute de Radu Munteanu, preşedintele de onoare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, profesor rector al UCTN Cluj!
Discursul de lemn al rectorului Universității Tehnice a stârnit zâmbete printre spectatori. Cuvinte pompoase, expresii forțate și non-sensuri fără legătură cu realitatea. Un discurs lung de peste 20 de minute în care Radu Munteanu a filosofat pe scenă și l-a lăudat pe Radu Moldovan într-un mod penibil, care amintește de Epoca de Aur.
Citate despre președintele Consiliului Județean, rostite la decernarea premiului „Omul Anului 2016”
„Figura domnului Moldovan se desprinde în lumină ca operă unde cuvântul este umbra faptei și un semn al ideii… fiindcă fundamentul misiunii sale profesionale a condus la rezultate prin care și-a promovat cu modestie personalitatea aflată într-o permanentă concurență cu sine însuși.”
„Președintele Moldovan este un om de o aleasă educație fiindcă a avut o viață complexă ce trece cu mult de un tipar, iar stările sale sufletești sunt mereu stilizate de o conștiință a datoriei. Chiar dacă domnia sa este un exemplu de căldură și amabilitate, intransigența sa funcționează mereu ca o instituție internă, având un aspect intelectual auster care tinde mereu spre o sinteză a cunoașterii, dăruită apoi cu generozitate.”
„Președintele Moldovan s-a bucurat mereu de stima celor care-l cunosc… fiindcă a generat emulație în organismele profesionale în care a lucrat, fiind un adept al conceptului de calitate și dezvoltare sustenabilă, pe care le-a promovat cu toată efervescența sa.”
„Robustețea sa afectivă și modalitatea rafinată de raportare la lume a dat încărcătură relațiilor ale interumane. El se bucură de o împlinire în profesie , pe măsura sensibilității morale pe care a cultivat-o într-un mediu saturat de politică și bogată experiență social-economică.”
„Emil Radu Moldovan NU a uitat că o serie de valori spirituale au un caracter integrator: iubirea, înțelepciunea, sacrul. Din activitatea sărbătoritului de azi se vede cu ușurință că domnia sa a înțeles că mulțimea și dinamica valorilor spirituale: adevărul, frumosul, binele iubirea, înțelepciunea și sacrul formează cultura. Iar activitățile umane care concretizează aceste valori sunt științele, artele, morala și religia. În legătură cu sfera valorilor materiale acestea ne apar ca valori-mijloc, indispensabile pentru actualizarea valorilor scop sau fundamentale.”
„În demersul său existențial, omul politic Moldovan a articulat logica cunoașterii cucerind sufragiile mediului social prin rigorile bunului simț și prin eleganța raporturilor cu cel din jur.”
„Comunitatea elitistă a clubului Rotary e un filtru al valorilor, făcând ca cele autentice să devină perene iar omagierea de azi și acum a omului Radu Moldovan are semnificația respectului față de valoare, față de valoarea ce integrează și cultivă alte valori.
Domnia sa a înțeles că valoarea reprezintă realizarea unor idealuri și aspirații în procesul variat al practicii sociale reprezentând scopuri, dorințe intenții sau idealuri transformate în realități. În activitatea sa domnul Emil Radu Moldovan a cultivat sfera valorilor spirituale, a valorilor fundamentale, a valorilor-scop, care sunt: adevărul – ca valoare gnosiologică, binele – ca valoare morală, frumosul – ca valoare estetică și libertatea – ca valoare filosofico-politică.”
„În acest context, mandatul președintelui Comitetului Județean Bistrița Năsăud a fost benefic pentru principalele instituții de cultură ale județului, ca și Centrul Județean pentru Cultură la care s-au referit și antevorbitorii, Biblioteca Județeană George Coșbuc, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Centrul Cultural Dacia și altele. Dar să NU uităm meritele sale la dezvoltarea învățământului superior din Bistrița, ofertele patrimoniale și sprijinul acordat Universității Tehnice din Cluj, dar de fapt este un sprijin acordat celor care învață… învățământului românesc.”
Răspunsul lui Moldovan:
Radu Moldovan a mulțumit mamei sale, dar și-a amintit de învățătorul lui din Chintelnic, tovarășul Liviu Baba care îl punea la colț când era mai năzdrăvan. Radu Moldovan a asociat acele momente cu cel de-acum când era în văzul tuturor și spus că acum i-a fost mult mai greu. Înainte de a coborî de pe scenă, Moldovan i-a mulțumit soției sale, vizibil emoționată de această declarație.
Radu Moldovan a vorbit relaxat, natural și a mulțumit echipelor: „În calitate de lider ai două variante: cu echipe de „yes meni”, care spun „DA șefu, să trăiți șefu” dar lucrurile devin mai complicate sau cu echipe de oameni valoroși pe care-i coordonezi, că de condus nu-i conduci niciodată. Și eu m-am bucurat de-a lungul timpului întotdeauna… sigur am făcut și efortul să adun lângă mine astfel de echipe și am avut norocul și șansa, lucru pentru care-i mulțumesc Bunului Dumnezeu… să am lângă mine tot timpul oameni foarte valoroși.”
După decernarea distincției s-a intonat imnul Rotary, moment-festiv la care lumea prezentă s-a ridicat în picioare. La final, după ce publicul a părăsit sala de spectacole, rotarienii s-au retras într-o încăpere și au servit șampanie!
Mai dețin această distincție: primarul Bistriţei Ovidiu Creţu, Andrei Marga (profesor universitar), Ştefan Pop (tenor), actriţa Ada Milea, profesorul Constantin Gălăţan de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Paul Ilieş, managerul RAAL.
Am fost impresionat mai tare ca hârtia fotografica . Mi-au dat lacrimile de emoție .