Spectacolul de pe străzile Bistriței a fost o încercare forțată a celor de la șefia orașului, de a pleda în buni samariteni. În fața unui Iisus tăvălit și însângerat ce a smuls sentimente de compasiune, inclusiv primarul Crețu a rămas fără grai și a refuzat să țină un discurs. Pentru prima dată în viață, feciorul de preot ajuns din greșeală jude a suferit un blocaj emoțional.

În Săptămâna Patimilor, Bistriței i s-a oferit un spectacol VIOLENT, gândit anume să șocheze. Strict tehnic, multe replici NU sunt în conformitate cu realitatea istorică, iar detaliile sunt create special pentru a susține violența acțiunii. Romanii NU strigau “la moarte”, ci asta o făceau evreii, lipsa Evanghelistului Ioan din scena răstignirii, replicile de pe fundal care NU au nimic  în comun cu scrierile evangheliice sunt doar câteva inexactități. Dar mai sunt și multe altele. În mod ciudat, în jurul acestui teatru gravitează numai asociații neo-protestante.

Sceneta “Drumul Crucii” a avut ceva grotesc, asemănător cu știrile de la ora 5. A transmis un duh al tristeții, atât de străin de Biserică și extrem de periculos. Artizanii au proiectat un Iisus mărginit, marketabil, senzațional. Un spectacol realizat pe rețeta neo-protestanților americani, care știu să facă din Jesus un “friend” și cam atât. Ăsta e nivelul maxim la care ei și alți sectari percep relația divino-umană. Pentru prima dată, ortodocșii au aplicat rețeta show-ului și au dat chix cu acest cal troian numit „Drumul Crucii.”

Ne-părintele Pomohaci, păstorul fără turmă s-a suit pe scenă și a stors lacrimi celor aflați pe target-ul lui Fuego. Trist că un asemenea personaj populist și popular întină Biserica și se infiltrează printre ierarhi și purtători de sutană poate prea toleranți în a întoarce și celălalt obraz, în loc să ia biciul și să alunge contrafăcuții din Templu.

Conștiința multor credincioși e ținută-n amorțire de clericii căldicei prea ocupați sau preocupați să dea bine „la Înaltul”, prin proiecte fără sens. În acest an, 5 MILIARDE din bugetul județean se duc pe ziduri și niciun sfanț nu merge pe catehizări sau programe de formare duhovnicească a celor tineri, cu căutări înalte. De aceea, Iisus-ul tăvălit în pulberea Bistriței produce un șoc ce are efect invers și îl desparte pe omul modern de Adevăr, îi schimbă subliminal percepția și îi pune jugul vinovăției. Ori Hristos NU aruncă vina, ci oferă VIAȚA, iar jugul său este ușor, conform celor spuse-direct. Asta ar trebui să inducă liderii spirituali, nu să tăvălească divinul în derizoriul maidanului bistrițean, cu scop spiritual, vezi-Doamne.

Puțini din cei atrași de creștinismul de conjunctură știu că Biserica Ortodoxă are un drum al crucii în fiecare Liturghie. Însă un drum fără praf, un drum strălucitor, menit să învie duhul amorțit de cele ale lumii. Pentru asta Hristos se transfigurează și coboară în potir, iar preoții acolo ar trebui să cheme plebea, la euharistia din prezența îngerilor. Să tâlcuiască acele cuvinte ce încă mai țin lumea… Să lase maidanul cu pulberea lui cu tot și să NU verse mărgăritarele înaintea porcilor… Să învețe oamenii că prin cruce a venit bucuria, nicidecum să-i împingă în tristețea unui Drum al Crucii fără Hristos și fără Înviere…