FOTO: Polițiștii bistrițeni, în mijlocul bicicliştilor, a mopediştilor şi a căruţaşilor

În vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerea accidentelor de circulație, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică au demarat un proiect de informare și conștientizare, adaptat următoarelor categorii de participanți la trafic: bicicliști, mopediști și căruțași. Pentru început, proiectul este implementat în cinci localități pilot din județ: Bistrița, Năsăud, Feldru, Jelna și Livezile. Ulterior acesta va fi extins și în celelalte localități din județ, atât în mediul rural cât și în cel urban.

În cadrul acestei campanii de informare au fost concepute peste 500 de broșuri care cuprind regulile de circulație pe care trebuie să le cunoască și să le respecte aceste categorii de participanți la trafic.  Broșurile vor fi înmâne personal, în cadrul unor acțiuni stradale organizate de polițiștii de la Rutieră și Ordine Publică, din cele cinci localități pilot.

De asemenea, pentru a fi vizibili în trafic, în această perioadă vor fi distribuite sute de veste și banderole reflectorizante. Suplimentar, pentru localitățile din mediul rural participante la acest proiect vor fi disonibile, la posturile de poliție, fiole alcooltest, destinate testării căruțașilor și bicicliștilor depistați în trafic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru copii, care reprezintă o categorie vulnerabilă de participanți la trafic, sunt concepute lecții teoretice și practice de educație rutieră, cu accent pe cunoașterea regulilor de circulație pentru bicicliști, care vor fi recompensate cu materiale menite să-i protejeze, să-i facă vizibili în trafic, să-i responsabilizeze.

Marți, 10 octombrie a.c., în toate cele cinci localități participante au avut loc primele acțiuni și sesiuni de informare. Nu întâmplător a fost aleasă această zi, marțea fiind ziua cu cele mai multe accidente în care sunt implicate cele trei categorii de participanți la trafic, în județul nostru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astfel că, în prima zi de implementare efectivă a proiectului, polițiștii de rutieră, secții și posturile de poliție le-au explicat oamenilor regulile de circulație, le-au înmânat veste, i-au testat cu fiole alcooltest, unde a fost cazul, și le-au dăruit broșuri care cuprind regulile de circulație, pedepsele pentru încălcarea lor și recomandări, atât preventive, cât și în caz de accident.

***

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în cadrul raportului „European Facts and Global Status Report on Road Safety 2013”, a stabilit că pietonii, alături de biciclişti şi utilizatori de vehicule motorizate cu două sau trei roţi, sunt categorii vulnerabile de participanţi la trafic, aceştia reprezentând 43% dintre persoanele care mor în accidente rutiere.

 

error: Content is protected !!