Patru persoane din județul Bistrița-Năsăud și-au pierdut viața în urma incendiilor produse anul trecut, în vreme ce alte 81 au fost salvate de pompierii bistrițeni, potrivit unui raport de activitate al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița-Năsăud.
„Pe timpul intervenţiilor (cu excepţia celor SMURD), a fost salvată viaţa a 81 persoane (68 adulţi şi 13 copii) şi au fost protejate bunuri în valoare de 38,45 milioane lei. Cu toate eforturile depuse de forţele de intervenţie profesioniste, în urma incendiilor din anul 2017, au fost înregistrate 4 decese şi 13 răniţi”, se precizează în raportul de activitate al ISU B-N.
În total, în 2017, în județ s-au produs aproximativ 450 de incendii, dintre acestea 206 fiind incendii de vegetație. Potrivit raportului pompierilor, cele mai multe incendii s-au produs în gospodării (185),urmate de incendiile la operatorii economici (27), la mijloacele de transport (17) şi la instituţiile publice (10).
Principalele cauze generatoare de incendii au fost instalaţiile electrice improvizate şi coşurile de fum necurăţate.
În ceea ce privește incendiile de vegetație în 2017, numărul a fost de trei ori mai mare față de anul 2016 (de la 61 de cazuri în 2016 la 206 cazuri în 2017).
De asemenea, în cadrul subunităţilor inspectoratului, sunt operaţionale 6 module SMURD, la Bistriţa, Prundu Bârgăului, Lechința, Năsăud, Beclean şi Sîngeorz Băi.
Echipajele SMURD au acordat în 2017 ajutor medical de urgență în aproape 10.000 de cazuri, în vreme ce echipajele de descarcerare au intervenit în circa 80 de situații.
”În urma analizei statistice a datelor privitoare la timpii totali de intervenţie în cazul pacienţilor traumatizaţi (care reprezintă aproximativ 14,9% din totalul intervenţiilor), este de remarcat, în primul rând, că în 92,18% din situații gestionate, pacienţii au beneficiat de management care să respecte principiul ,,orei de aur’’. Timpul total de intervenţie s-a încadrat în intervalul de 30-50 minute, interval în care s-a lucrat eficient pe pacient, atât tehnic cât şi medical şi au fost furnizate echipelor de traumă intra-spitalicească în timp optim pacienţi corect pregătiţi pentru rezolvarea definitivă a leziunilor. Pe timpul intervenţiilor echipajelor SMURD, după manevre de BLS (suport vital de bază) urmate de ALS (suport vital avansat) precoce au fost resuscitați 162 pacienți în stop cardio-respirator cu 16 pacienți mai mulți decât în anul 2016” se mai menționează în raportul de activitate al ISU B-N.
În întreg anul 2017, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistriţa-Năsăud s-au înregistrat peste 11.700 situaţii de urgenţă, în creştere cu 8,65% faţă de 2016.