Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud a înregistrat, de la începutul anului și până acum, peste 3.200 de solicitări venite din partea pensionarilor care vor să beneficieze de bilete de tratament pentru a se relaxa în stațiunile din România.
Potrivit directorului executiv al instituției, Andreea Deme, județului Bistrița-Năsăud i-au fost alocate până în prezent 901 bilete în staţiuni precum Buziaş, Covasna, Băile 1 Mai, Bizuşa sau Geoagiu-Băi.
”Până în prezent, au fost repartizate către beneficiari biletele aferente primelor 8 serii, totalizând un număr de 843 bilete, din care 827 bilete din alocarea iniţială şi un număr de 16 bilete primite suplimentar. Dintre acestea, un numar de 119 bilete de tratament au fost acordate gratuit, fiind repartizate conform prevederilor legale în vigoare. Aceste bilete gratuite au fost repartizate cu precadere persoanelor cu handicap grav, cu însoțitor. O noutate față de anii precedenți este faptul că persoanele încadrate în grad de handicap grav, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care primesc indemnizație, pot beneficia de bilet de tratament balnear doar însotite de un asistent personal sau un însoțitor” a declarat Andreea Deme.
Durata sejurului este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear este de 12 zile cu 3 mese pe zi + 3 proceduri.
Persoanele interesate trebuie să depună cererea cu cel putin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet. Cererile se pot transmite prin poștă, fax, e-mail sau se pot depune personal la ghișeul nr. 10 – Bilete de Tratament, din cadrul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, cu următoarele documente:
- cerere tip de acordare a biletului de tratament ;
- actul de identitate (copie);
- talonul de plată al pensiei (original sau copie).
Costul unui bilet pentru un pensionar este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie, din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurati ai sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie și din câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, respectiv din venitul lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se efectuează repartiția.
În cazul asiguraților (angajaților), al căror câștig brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, este mai mic sau egal cu câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul curent, cuantumul contribuției individuale este de 50% din prețul biletului de tratament balnear, iar în cazul în care câștigul brut realizat, este mai mare decât câștigul salarial mediu brut, se achită prețul integral al biletului de tratament balnear.
Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2018 precum si modelul de cerere pentru acordarea biletului de tratament, au fost postate pe site-ul Casei Judetene de Pensii Bistrita Nasaud la sectiunea Bilete de tratament.
SURSA FOTO: www.telegrafonline.ro