S-a dat START la o licitație cu greutate, estimată la 18.5 MILIOANE de euro! Contractul cu TRANSMIXT a expirat și Primăria a scos la licitație gestiunea transportului public! Se cer autobuse mai noi, cu aer condiționat și camere de luat vederi!

După prelungirea ilegală a contractului cu Transmixt, într-un final, Primăria Bistrița a scos la licitație gestiunea serviciului de transport public local în municipiu. Licitația este estimată la 85 de MILIOANE de lei, iar firma câștigătoare va semna un contract pe următorii 6 ani.

Conform legii, transportul public de persoane este subvenționat și astfel Primăria Bistrița decontează facturile pentru toate liniile, inclusiv pentru liniile care NU sunt eficiente. De asemenea, biletele “gratuite” de pensionari, veterani de război, asistați sociali sunt plătite din bani publici.

Din bugetul local, 6 MILIOANE de lei/an se duc pe subvenția de transport! Curtea de Conturi a sesizat o serie de probleme pe facturile decontate de Primăria Bistrița!

În cele 3 mandate a lui Crețu, gestiunea a fost delegată operatorului de transport S.C. TRANSMIXT S.A. Bistrița, pe perioada 29.05.2009-29.05.2018, în urma desfășurării licitației competitive de atribuire a gestiunii, în baza contractului de delegare nr. 3/D din 29.05.2009 și a actelor adiționale nr. 42214/25.05.2015 și nr. 48349/11.05.2016.

Subvenții din bugetul local: 6.6 MILIOANE de lei/an!

– 6.6 milioane de lei subvenție pentru transportl în comun.  Jumătate din sumă o reprezintă subvenția pentru transporturi conform HCL nr. 207/2010 și jumătate reprezintă co-finanțarea reducerilor pentru pensionari, elevi, profesori, conform HCL 178/2009. Suma finală intră direct în conturile TRANSMIXT.

Contravaloare facilitati transport pentru pensionari, persoane cu handicap, veterani de razboi,abonamente ptr. elevi si profesori din localitatile componente;transport elevi costă 3 milioane de lei/an! Acești bani s-au dus în conturile Transmixt, în fiecare an, pe baza unor facturi emise de Transmixt.

În raportul pe 2015, Curtea de Conturi a stabilit că înțelegerea contractuală dintre Transmixt și Primăria Bistrița a creat un prejudiciu de 1.7 milioane de lei. Asta deoarece a fost stabilită eronat majorarea cuantumului subvențiilor acordate pentru transportul de persoane prin acceptarea includerii în deconturile de subvenție a unor cheltuieli nejustificate și prin calcularea unei rate de profit de 8% la subvenții.

Contractul privind transportul public de persoane a expirat în anul 2015 și a fost prelungit încă 3 ani. Camera de Contruri a sesizat nereguli și a recomandat realizarea unei licitații urgente pentru delegarea acestui serviciu.


DATE despre condițiile IMPUSE în caietul de sarcini!

Documentația privind delegarea transportului public a fost stabilită prin HCL 164/2018.

Obiectul contractului este delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autobuze, pe raza administrativ teritoriala a Municipiului Bistrita, inclusiv localitatíle componente, pe un numar de 21 de trasee.

În caietul de sarcini se permite un profit rezonabil maxim acceptat este 8%… profit ENORM pentru un contract din bani publici, asigurat pe 6 ani la care se adaugă subvenția de aprox. 3 milioane de lei/an!

Criterii de selecție:

–  Vechimea parcului de autovehicule și Gradul de poluare al autovehiculului   – 30%.
– componenta financiara 70% pondere.

Valoarea cifrei de afaceri medie anuală, realizată din ultimii 3 (trei) ani financiari încheiați (2015, 2016, 2017) care trebuie să fie de cel puțin 20.000.000,00 lei

Capacitatea tehnica si profesionala:

1.) Experința similara

Operatorul economic trebuie sa faca dovada ca a realizat, în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, o listă cu servicii similare, în valoare cumulata totala de cel putin 25.000.000 lei, fără TVA, în cadrul unui număr de cel mult 3 contracte. Lista cu serviciile prezentate va cuprinde informaţii cu privire la valoarea acestor servicii, cu privire la beneficiarii publici ai acestor servicii, tipul serviciilor prestate, perioada de derulare a contractelor, modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.

Transportul public , la alt nivel! Autobusele vor fi dotate cu aer condiționat și camere de supraveghere!

45 de autobuse urbane va trebui sa aiba frma care va gesiona transportul de calatori

Numărul autovehiculelor atestate Euro 3 sau Euro 4 raportat la numărul total de autovehicule necesar pentru realizarea programului de circulaţie 30%.45 de autobuse urbane.

Mijloacele de transport vor fi dotate, fiecare în parte, cu următoarele:

– camere de supraveghere care stochează înregistrările pentru minim 15 zile calendaristice,

– instalaţii de climatizare, de iluminat precum şi facilităţi pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi (rampe pentru accesul în mijlocul de transport, loc special pentru cărucioare, sisteme de fixare, etc.);

– locuri rezervate pentru persoane cu handicap, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu copii în braţe; mijloace pentru prevenirea şi combaterea incendiilor, precum şi ciocan pentru spart geamurile în caz de necesitate;

– sistem centralizat de monitorizare, compus din cel puţin: computere de bord cu sistem de comunicaţie GPRS, localizare GPS, aplicaţie software pentru localizarea pe hartă a zonei deservite, urmărirea şi coordonarea în trafic a mijloacelor de transport pentru respectarea graficelor de circulaţie şi monitorizarea validării titlurilor de călătorie; adaptări pentru persoanele cu mobilitate redusă;

– dotări aferente sistemului de taxare integrat;

Ce este gestiunea delegată!

Gestiunea delegată este o modalitate de atribuire a serviciului de transport public local prin care autorităţile administraţiei publice locale transferă unuia sau mai multor operatori de transport rutier sau transportatori autorizaţi cu capital public, privat sau mixt sarcinile şi responsabilităţile proprii cu privire la prestarea propriu-zisă a serviciului, precum şi la exploatarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea bunurilor proprietate publică aferente sistemului de transport public local, în baza unui contract de delegare a gestiunii.

Durata contractului este de 6 ani, începând de la Data intrării în vigoare, dar contractul poate fi prelungit prin act adiţional,

REDEVENȚA

Operatorul se obligă să plătescă redevenţa Autorităţii Contractante, calculată anual ca 3% din veniturile realizate din activitatea obligaţiei de serviciu public local din care se scad subvenţiile încasate.

Profit: Nivelul profitului rezonabil stabilit prin caietul de sarcini este de 8%.

Condiții suspecte: în loc de vehicule ne-poluante, s-a mers pe norma de casare a parcului-auto care permite autobuse vechi de 8 ani!

Primăria Bistrița susține că a depus un proiect pentru autobuse nepoluante, dar la întocmirea caietului de sarcini pentru transportul public a strecurat anumite paragrafe care permit companiilor să intre la licitație cu autobuse vechi.
Pentru a permite autobuselor vechi să circule pe liniile de transport public, s-a realizat un caiet de sarcini ce se bazează pe durata de amortizare a mijloacelor fixe… caz în care un autobus poate funcționa 8 ani!

„Vechimea medie a mijloacelor de transport şi dotările de confort pentru călători – 8 ani. Vechimea medie a mijloacelor de transport va fi de 6 ani la data încheierii contractului, aceasta putând crește pe perioada derulării contractului la un nivel acceptat de 8 ani, fără a se putea depăși 10 ani vechime medie, cu plata de către operator a unei penalizări de 5% din valoarea garanției de execuție în situația depășirii vechimii medii de 8 ani a autovehiculelor.” – după cum se arată în caietul de sarcini.

Data de deschidere a ofertelor: 05.12.2018 15:00

Valoarea estimata fara TVA : 85.731.420 lei ;

CLICK să vedeți caietul de sarcini!

CLICK să vedeți documentația privind delegarea transportului public, stabilită prin HCL 164/2018.

error: Content is protected !!