Firma KRANZ EUROCENTER și-a mobilizat echipamentele și realizează lucrări de consolidare a terenului din zona pârtiei de schi, prin foraje la adâncime și ranforsări verticale cu grinzi de fier-beton! Autorizația de construire a fost eliberată în 17 septembrie și lucrările trebuiau finalizate în 16 octombrie.
În total, 1.788.000 de lei (390.000 de euro) s-au alocat pentru intervențiile de consolidare a terenului la pârtia de schi! Și nimeni NU-i vinovat!
Banii se folosesc pentru refacerea unor lucrări prost-executate la pârtia de schi! În această primăvară, lacul de acumulare realizat pentru alimentarea tunurilor de zăpadă s-a prăbușit iar terenul a suferit alunecări și lucrarea a fost compromisă. Ovidiu Crețu a explicat tuturor că sunt cauze naturale, imprevizibile și de fapt ploaia a făcut ca o porțiune de deal să alunece. În realitate, însă NU s-au realizat sisteme de drenaj. Excepție face doar zona de pârtie, unde s-au executat șanțuri transversale…. și astfel lucrarea a fost salvată. În plus de asta, lacul de acumulare presează constant terenul argilos și instabil!
Muncitorii lucrează la temperaturi negative. Au întârziat o lună și sezonul de schi e-n pericol!
Termenul – limită a fost depășit și la mijlocul lunii decembrie, pârtia este impracticabilă: se lucrează la foraje și consolidări de teren, în amonte de lacul de acumulare.
Ce lucrări s-au făcut:
– membrana lacului de acumulare a fost refăcută și s-a mărit capacitatea de umplere a lacului, prin înlocuirea țevilor subterane cu altele mai mari.
– s-a realizat un culoar de acces pentru ratract
Ce zice Crețu, primarul care a avut 8 luni la dispoziție să dea drumul la lucrări!
Ovidiu Crețu susține că NU a fost nicio firmă interesată să realizeze astfel de lucrări și a comparat merele cu perele. Într-o conferință de presă a dat ca exemplu drumul surpat din zona vilei lui Radu Moldovan, lucrare refuzată cică de o serie de firme, care NU pot garanta stabilitatea terenului, pe viitor.
În ce privește pârtia de schi, lucrurile stau puțin altfel: alunecarea de teren a avut loc în luna aprilie, expertizele s-au finalizat destul de repede, însă administrația locală a prins bani pe buget relativ-târziu și contractul de finanțare s-a încredințat abia la finalul lunii octombrie. Abia când au existat bani în cont, firma KRANZ Eurocenter și-a trimis munictorii în teren, cu toate că autorizația de construire era eliberată din 17 septembrie! Din aceste motive, lucrările au întârziat cu 30 de zile!
Reporter: – Lucrările astea nu se puteau face până în luna decembrie…. situația de urgență erau din luna mai, dacă NU mă înșel?
Crețu: – Nu se-nghesuie nimeni să le facă, chiar dacă e situație de urgență și trebuie să mergem pe atribuire legală..
Reporter: – E adevărat, dar ține de administrație sau mai degrabă de firme?
Crețu: – Uitați-vă pe strada Ulmului… este de un an surpată și nu reușim să-i punem să lucreze.. de ce? Pentru că nimeni toți fug și nu-și asumă… Mie îmi trebuie o expertiză care să fie semnată de o persoană autorizată, să fie însușită de un proiectant, să facă proiectul și să-mi garanteze că drumul rezistă… acuma suntem la faza aceasta. După 1 an!… Că NU puteam să fac ca la Viișoara unde a fost incendiul respectiv. Acolo a fost o lucrare simplă: a ars acoperișul, am trimis executantul acolo: a făcut proiectare și execuție, pentru că era de reparat un etaj. Aici e de reparat un drum, care s-ar putea ca peste 2 luni sau 3 luni să se surpe iară. Ori, cineva trebuie să-mi garanteze!
Reporter: – Ziceți că procedurile sunt anevoiase?
Crețu: – Exact!
Sezonul trecut, doar 6 zile a funcționat pârtia de schi din Wonderland!
Inaugurată cu mare tam-tam abia după ce primarul s-a întors de la schi din Austria, pârtia din Bistrița a fost funcțională doar 6 zile. În vară, autoritățile locale au inaugurat un așa-zis parc de aventură care s-a dovedit un fiasco. Timp de 2 luni, telescaunul a funcționat în weekend-uri dar interesul a fost scăzut pentru parcul de aventură încropit ca să justifice investiția și pe timp de vară și ca să stopeze impactul negativ .
Toată vara, Ovidiu Crețu a fost plecat în delegații și a IGNORAT situația din Wonderland! Contractul a fost atribuit abia-n octombrie! Ăsta-i adevărul!
– teleschiul NU va fi gata în sezonul acesta… „studiul de fezabilitate a durat foarte mult”, a declarat Crețu.
– NU s-au cumpărat încă 4 tunuri de zăpadă pentru zona de sus a pârtiei
– suprafața de alunecare NU a fost înierbată
– cel mai grav lucru îl reprezintă faptul că la jumătatea lunii decembrie NU s-au finalizat lucrările de consolidare a terenului, iar termenul-limită (16.10.2018) a fost depășit!
Administrația locală acumulează o nouă bilă neagră în ochii opiniei publice și chiar dacă a avut 8 luni la dispoziție și 400.000 de euro din bugetul local… Ovidiu Crețu NU a reușit să coordoneze o lucrare ce pune în pericol sezonul de schi.
Primarul Bistriței a avut mai multe săptămâni de concediu, a desfășurat excursii culturale și a neglijat situația de la pârtia de schi. Din aceste considerente, contractul a fost atribuit abia la finalul lunii octombrie, după rectificarea bugetară prin care s-au alocat 1.8 MILIOANE de lei pentru intervenții!
Ovidiu Crețu tratează superficial situațiile delicate și irită opinia publică. De asemenea există voci în PSD care contestă modul în care Crețu se impune, dar partidul NU are niciun fel de pârghii de control asupra unui primar neglijent și încăpățânat, care pierde încet dar sigur capital de imagine (cu toate că încă are o cotă mare de popularitate)…
Din partea mea se poate gata pana si betonul si dupa el tati banii ! Macar o avut unde-i ingropa.