Numărul bistrițenilor care au solicitat eliberarea unui pașaport a fost mai mare anul trecut, cu peste 20 la sută față de cel din anul 2017. Potrivit raportului de activitate al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bistrița-Năsăud, prezentat într-o ședință a Colegiului Prefectural, numărul celor care au solicitat în 2018 eliberarea unui paşaport, fie că este vorba despre pașaport temporar simplu sau pașaport electronic simplu, a fost de peste 26.000 de persoane.
Atfel, potrivit datelor, în 2018, în Bistrița-Năsăud au fost emise 26.857 pașapoarte, majoritatea fiind pașapoarte electronice – 19.698. În schimb, în anul 2017 au fost emise un total de 21.667 pașapoarte. Anul trecut s-a înregistrat o creștere a cererilor de emitere a pașapoartelor electronice, pe când cererile pentru emiterea pașapoartelor temporare au înregistrat o ușoară scădere.
„Se constată o creştere foarte importantă a numărului de paşapoarte simple electronice, fapt explicat prin mărirea valabilităţii paşapoartelor simple electronice de la 5 la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, dar şi o scădere a numărului de paşapoarte simple temporare, asta datorită egalizării termenelor de eliberare pentru cele două tipuri de paşapoarte”, arată raportul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bistrița-Năsăud.
Potrivit prefectului județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, este importantă încurajarea cetățenilor în a opta pentru un pașaport electronic în locul unuia temporar. ”Acele cereri pentru eliberarea pașapoartelor temporare simple creau aglomerări în special în sezonul estival când veneau cetățenii bistrițeni și nu numai, pentru că noi rezolvăm orice cerere venită din alte județe, și chiar au venit cetățeni din județele învecinate și se întorceau în fiecare an pentru a își reînnoi acele pașapoarte temporare. Este mult mai bine să încurajăm cetățenii să solicite pașapoartele electronice” a declarat prefectul.
Valabilitatea paşaportului simplu temporar este de un an, indiferent de vârsta titularului şi nu poate fi prelungită, în vreme ce pașaportul electronic simplu este valabi 3 ani pentru persoanele cu vârsta până în 12 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 si 18 ani și 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.
Începând din acest an, pașaportul românesc are și un nou design, este mult mai sigur și conține detalii inspirate din istoria și geografia țării noastre. Astfel, Delta Dunării, Lacul Roșu, Sfinxul, Arcul de Triumf, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Bârsana și alte obiective turistice sunt prezente pe filele documentului de călătorie prin desene stilizate.