Vineri, 3 mai, de Praznicul Izvorului Tămăduirii, mănăstirea de maici din comuna bistrițeană Salva şi-a serbat hramul.
Sute de credincioși din Țara Năsăudului, dar și din alte zone ale județului Bistrița-Năsăud, mulți îmbrăcați în straie populare, alături de autorități locale și județene, au luat parte la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un numeros sobor de preoți, pe o scenă special amenajată în curtea așezământului monahal.
Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul Nasaudului, pr. Ioan Dâmbu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, duhovnicul mănăstirii, protos. Mihail Nagy, alături de alți preoți din împrejurimi.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Maica Domnului revarsă asupra lumii mare milă”, îndemnându-i pe cei prezenti să devină împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu și mărturisitori în societate.
În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Ionuț Chira, pedagog al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
Răspunsurile liturghice au fost date de corul maicilor, împreună cu Grupul Psaltic „Kyrios” de la Brașov, dirijat de Ioan Ion. De asemenea, corul bisericii din Salva a interpretat mai multe pricesne pascale.
La final, duhovnicul mănăstirii, protos. Mihail Nagy, i-a multumit Ierarhului pentru purtarea de grijă și binecuvântare. Totodată, ÎPS Andrei a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți, mulți dintre ei îmbrăcați în frumoasele straie specifice zonei Năsăudului.
Mănăstirea de la Salva a fost ctitorită în 1994 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, la dorinţa credincioşilor din zonă. La început a fost ridicată o biserică mică pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, astfel că, în 1994, Mitropolitul Bartolomeu a pus piatra de temelie pentru ridicarea altei biserici, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, sfinţită în 2013 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinţilor Martiri Năsăudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea este aşezată în apropierea locului unde ei au fost martirizaţi. Aşadar, Mănăstirea are trei hramuri: „Izvorul Tămăduirii”, sărbătorit în vinerea de după Paşti, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” (24 iunie), precum şi „Sfinţii Martiri Năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu”, pomeniți în calendar în 12 noiembrie.
La mănăstirea Salva vieţuiesc 20 maici, conduse de maica stareță, stavrofora Emanuela Moisa. Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti și pictarea icoanelor, având atelier de pictură, precum și cabinet stomatologic.
Mai multe fotografii găsiți AICI.
Text și foto: Darius Echim