Peste 13.000 de metri cubi de lemn, tăiați ilegal din pădurile de pe raza județului Bistrița-Năsăud. Cum explică șefii Gărzii Forestiere și Direcției Silvice situația?

 

Șeful Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, Daniel Pop, a prezentat miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, un raport al activității pe anul trecut, ocazie cu care a făcut și o sinteză a tăierilor ilegale de arbori de pe raza județului.

În anul 2018, pe raza județului a fost identificat un volum de aproape 14.000 de metri cubi de material lemnos tăiat ilegal, cu o valoare ce depășește un milion de euro.

Conducerea Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud și a Direcției Silvice Bistrița au explicat și de unde această cantitate mare.

La nivelul județului, volumul total de material lemnos tăiat ilegal, identificat în anul 2018 atât de personalul Gărzii, cât și de cel al celor 19 ocoale silvice care administrează fondul forestier de la nivelul județului, a fost de 13.486 de metri cubi, cu o valoare a prejudiciului de 5.454.871 de lei. Cu mențiunea că, din acest volum, 9.471 de metri cubi a fost identificat în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice care nu aveau încheiate contracte de pază cu un ocolul silvic autorizat, iar restul de circa 4.000 de metrei cubi sunt de pe suprafețe administrate”, a declarat Daniel Pop.

La rândul său, directorul Direcției Silvice Bistrița, Gheorghe Ivan, a adus câteva completări. ”Se observă un volum foarte mare de lemn tăiat ilegal. Acum putem să ne punem problema de unde și cum. Dar eu aș vrea să știți că în baza legislației în vigoare se preiau în pază toate suprafețele de pădure predate foștilor proprietari care nu aveau niciun contract de administrare încheiat până la această dată sau care au decedat sau așa mai departe. Direcția Silvică Bistrița a fost nominalizată de către Garda Forestieră pentru a prelua în pază 3.000 de hectare, din care am reușit să preluăm aproximativ 1.000 într-un an de zile. Sunt foarte multe suprafețele de pădure, mai ales suprafețele mici de pădure, care după anii 90, după retrocedarea către vechii proprietari, practic au fost rase. Sigur, noi inventariem acest volum dispărut, dăm datele la Parchet, dar asta a fost legislația până acum. (…) De aici și acest volum mare de lemn tăiat ilegal. Pe acel tip de legislație, pe ceea ce a fost, asta s-a întâmplat. Toată ziua vedem pe toate canalele de presă cât lemn a dispărut. Toate ONG-urile prezintă harta din satelit cu cât lemn s-a tăiat. Da, este adevărat, dar trebuie cunoscut acest aspect. Deci s-a retrocedat pădurea foștilor proprietari și fără o politică coerentă asta s-a întâmplat”, a explicat Gheorghe Ivan, care a mai completat că toate aceste situații se inventariază.

Daniel Pop a mai adăugat că ”prin prevederile codului silvic din 2017 suprafețele de pădure se preiau în pază în vederea eliminării tăierilor ilegale. Adică nu ia nimeni proprietatea nimănui, aceasta îi este garantată, doar că Ocolul Silvic asigură paza înpotriva tăierilor ilegale”. 

În plus, Gheorghe Ivan a mai completat că la ora actuală, tot ceea ce se taie se replantează. ”Nu cred că există un ocol silvic care să nu replanteze ceea ce taie. Nu cred că își permite”,a mai adăugat Ivan, care spune că tot acest prejudiciu va fi recuperat în timp, dar recunoaște că nu va fi deloc ușor.

One comment

  1. Da, Ocolul Silvic oferă tuturor angajaților săi materie lemnoasă de sute de metri 3 , oare de unde ? Este legală aceasta practică ? Cred că nu, de aceea ,sper acuma ,după toată reformarea asta politică să fie trași la răspundere toți vinovații , ploile care s-au abătut în ultima vreme pe județ sunt doar efectele tăierilor abuzive cu acordul Ocolului Silvic Bistrița , faceti un simplu control pe Valea Someșului să vedeți dezastru , restructurarea acestei organizații mafiote mai mult ca necesară , cerem sesizarea instituțiilor abilitate să efectueze controale asupra Ocoalelor Silvice din :Ilve , Maieru, Rodna, Șanț , Feldru etc

error: Content is protected !!