Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud a organizat o ședință la care au luat parte primari, șefi ai instituțiilor deconcentrate din județ, dar și reprezentanți ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Scopul întâlnirii a fost acela de a prezenta o campanie a ministerului care își propune încurajarea informării prealabile a românilor înainte de a lua decizia de a pleca în afara granițelor țării, precum și stimularea procesului de reîntoarcere și reinserție socio-profesională pentru cei care hotărăsc să revină acasă. Campania se derulează la nivelul întregii țări sub sloganul „Informare acasă! Siguranță în lume!”.
”Așa cum știți, avem deja o altă țară afară. Sunt circa 9,5 milioane de români în afara granițelor țării, cam 5,5 milione sunt cei plecați după 1990, iar diferența o reprezintă cei care au plecat mult mai devreme din țară. Noi ne dorim ca românii să se întoarcă acasă, dar acest lucru nu poate fi impus. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni are o strategie prin care ne dorim să aflăm ce și-ar dori românii pentru a se întoarce, care sunt avantajele pe care le poate oferi statul român pentru ca ei să revină acasă”, a declarat prefectul Ovidiu Victor Frenț, în deschiderea întâlnirii de marți dimineața.
La rândul său, Lilla Boglarka Debelka, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a precizat că această campanie se află la cea de-a doua ediție, iar obiectivul principal este acela de a crește gradul de informare a românilor cu privire la riscurile la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studiu sau alte oportunități în afara granițelor României. De asemenea, un alt obiectiv este acela de a susține procesul de integrare a românilor în țările unde aceștia trăiesc, studiază sau muncesc, precum și inserția și reintegrarea socială în cazul în care aceștia decid să revină în România.
Prin această inițiativă, MRP urmărește ca tot mai mulți români să își cunoască drepturile și responsabilitățile pe care le au în calitate de cetățeni europeni și să știe, totodată, cum să acționeze când drepturile le sunt încălcate atunci când se află peste hotare ca turiști, la studii sau în calitate de angajați.
Campania Națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” se va derula în toate cele 41 de județe ale țării și Municipiul București, în două etape.
Grupul țintă al inițiativei îl reprezintă, în prima etapă elevii, studenții, profesorii și directorii de școli și în a doua etapă, persoanele adulte interesate de acțiuni lucrative pe teritoriul altor state.