Deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a cerut miercuri, într-o declarație susținută în Parlament, creșterea subvențiilor agricole alocate de la Uniunea Europeană și scutirea fermierilor de plata redevențelor pentru pășuni.
„Fermierul român trebuie să știe că poate să conteze pe statul român în competiția tot mai acerbă cu producătorii agricoli din statele membre ale Uniunii Europene. Cea mai mare bătălie cu privire la bugetul Uniunii Europene în exercițiul financiar 2021-2027 ar trebui să fie, din perspectiva României, cea legată de subvenţiile agricole”, a spus acesta.
https://www.facebook.com/IonutSimionca/videos/vb.1065353630146161/2452830954792741/?type=2&theater
Parlamentarul bistrițean a explicat că în acest moment, la 1 hectar de pământ agricol, un fermier român primeşte 196 euro, în timp ce în Franţa are 400 euro la hectar, dublu faţă de cel român. Pentru o vacă, fermierul din Franța sau din Belgia are subvenție de 1.200 euro, iar fermierul are sub 500 euro. La fel la roşii, la noi fermierul are 3.000 euro la hectarul de răsaduri de roşii, iar în vechea Europă subvenţia este undeva la 8.000 – 9.000 euro pe hectar.
„Având în vedere că discrepanțele majore dintre subvențiile din România și subvențiile din celelalte state membre au un impact deosebit de grav asupra sectorului agricol românesc, consider că este necesar ca, în procesul de negociere a reformei Politicii Agricole Comune, reprezentanții români din Comisia de Agricultură a noului Parlament European, precum și Guvernul României să susțină procesul de egalizare a subvențiilor”, a declarat Ionuț Simionca.
În opinia acestuia, până la finalizarea procesului de egalizare a subvențiilor agricole în țările membre UE, este necesară o schimbare a scopului ajutoarelor naționale tranzitorii. „Începând cu anul 2021, ajutoarele naționale tranzitorii ar trebui să suplimenteze subvențiile. În situaţia în care se constată diferențe între subvenția medie la nivelul UE și subvenția din România, cuantumurile ajutoarelor naționale tranzitorii ar trebui să se calculeze ca diferență între subvenția medie la nivelul UE și subvenția din România, corespunzător fiecărei scheme”, a arătat deputatul PMP.
Pe de altă parte, Simionca este de părere că, începând cu anul 2020, fermierii români ar trebui să fie scutiți de plata redevențelor pentru pășuni, taxă ce le consumă, în anumite zone, întreaga subvenție de la Uniunea Europeană.
„Agricultura trebuie să reprezinte o prioritate majoră, inclusiv pentru Parlamentul României. Tocmai de aceea, am identificat și vom legifera măsuri care să completeze politicile agricole comune pentru sprijinirea fermierului român. Doar așa, fermierii români pot deveni competitivi pe piața europeană. Mă voi asigura că europarlamentarii PMP vor lupta pentru acest lucru la Bruxelles”, a concluzionat Ionuț Simionca, deputat PMP de Bistrița-Năsăud.