Sute de bistrițeni au solicitat intervenția echipajelor medicale în perioada sărbătorilor de iarnă.
Numai în intervalul 31 decembrie 2019 – 2 ianuarie 2020 au fost înregistrate peste 270 de solicitări.
Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud anunță că a avut de-a face cu ”o perioadă destul de agitată, cu o creștere de 26% a activității echipajelor față de anul anterior”.
Potrivit as.pr. Tiberiu Marius Dubroca, în această perioadă SAJ Bistrița-Năsăud a asigurat activitate pe tură de 12 ore/județ cu un echipaj tip C2, cu medic, 9 echipaje tip B2 (cu asistent medical) și un echipaj pentru consultații la domiciliu (cu medic). În cele 5 ture de lucru, echipajele operative ale SAJ B-N au gestionat un număr de 275 solicitări (medie de 25 misiuni/tură de 12 h), din care peste 90 la sută au fost urgențe medico–chirurgicale, iar restul au fost consultații la domiciliu.
”Un număr de 6 pacienți au avut nevoie de transfer interjudețean, la clinici de specialitate din județele limitrofe. Vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 02 ianuarie 2020, intervalul orar 07.00 – 19.00, când s-a asigurat managementul unui număr de 89 misiuni/12 ore”, mai precizează as.pr. Tiberiu Marius Dubroca.
În ceea ce privește cazuistica, sursa citată mai completează că aceasta a fost cea specifică sezonului, ”cu multiple afecțiuni digestive, cazuri de febră, consum dealcool, decompensări ale unor afecțiuni cronice etc., dar au fost înregistrate și frecvente cazuri de accident vascular cerebral. În aceste zile nu au lipsit nici incidentele deosebite, mai ales accidente rutiere, dar, din fericire, niciunul nu a prezentat implicații deosebite”.
Totodată, în perioada Crăciunului (24 – 26 decembrie 2019), echipajele SAJ Bistrița-Năsăud au gestionat un număr de 246 solicitări (medie de 22,4 misiuni/tură de 12 h), din care 98 la sută au fost urgențe medică-chirgicale. În acest interval, un număr de 4 pacienți au avut nevoie de transfer interjudețean, la clinici de specialitate din județele limitrofe. În perioada Crăciunului, vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 26.12.2019, intervalul orar 07.00 – 19.00, când s-a asigurat managementul unui număr de 88 misiuni/12 ore.
Unii solicită nejustificat intervenția echipajelor de Ambulanță
Managerul SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, a precizat că ”o parte a misiunilor derulate cu ambulanțe B și C sunt transferuri, de la spitalele orășenești către Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Ambulanța aduce la UPU doar pacienții care nu pot fi tratați acasă sau care chiar au probleme grave. Trist este că, deși personalul medical le formulează recomandări, unii insistă să meargă neapărat la spital, refuzând chiar și centrele de permanență! Misiunile derulate cu ambulanțe B și C cuprind atât pacienții din misiunile primare (solicitări din teritoriu), cât și pacienți din misiuni secundare (solicitări de la alte unități sanitare)”.
În plus, doar 10 – 15 % din cazurile care ajung la Spitalul Județean de Urgență Bistrița reprezintă urgențe reale.
”Afluxul mare de pacienți la UPU Bistrița, în preajma marilor sărbători a devenit un fenomen, însă putem vorbi de un procent de numai 10-15% pentru urgențe reale. În rest, se prezintă pacienți cu probleme medicale cauzate de consumul necumpătat de alimente și alcool ori afecțiuni de sezon. Punctul culminant al acestor sărbători a fost ziua de 2 ianuarie 2020, când la UPU Bistrița s-au prezentat 170 de pacienți, dintre care unul a fost urgență de cod roșu, 20 – urgențe de cod galben, iar restul – urgențe de cod verde, albastru și alb. Din cei 170 de pacienți, 94 au fost aduși cu ambulanțele, 58 dintre aceștia rămânând internați. Cele mai frecvente afecțiuni înregistrate au fost cele digestive, intoxicațiile cu alcool sau infecțiile acute ale căilor respiratorii”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.
În anul 2019, adresabilitatea la UPU Bistrița a fost în creștere cu 10% față de anul 2018, fiind înregistrate 48.422 de prezentări.