Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunțat prevederile unei noi ordonanțe militare, cea de-a 12-a, care privește ridicarea carantinei din municipiul Suceava și cele 8 localități din jur.
„Vă prezint a 12-a ordonanță militară din această perioadă de stare de urgență. Începând cu publicarea în Monitorul Oficial se ridică măsura de carantinare în municpiul Suceava și în zona limitrofă, formată din următoarele 8 comune: Adâncata, Salcia, Ipotești, Bosanci, Moara, Scheia, Pătruți și Mitocu Dragomirnei. Aș dori să mulțumesc compatrioților din județul Suceava pentru dăruirea lor din această perioadă, când au avut grijă de sănătatea celor dragi și i-au protejat pe cei din toată țara. Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători. Vă mulțumesc dumneavoastră, mulțumesc prefectului și președintelui Consiliului Județean și tuturor instituțiilor implicate în acest efort titanic. Dragi români, în ordonanțele militare, toate mesajele care au venit spre dumneavoastră nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil și extrem de agresiv. Dar ne-a făcut să realizăm că suntem mai puternici împreună„, a declarat ministrul Marcel Vela.