Un șofer aflat sub influența drogurilor și a alcoolului a fost implicat, luni seara, într-un accident rutier produs în localitatea Dipșa.
”În seara de 21 noiembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul European 578, în localitatea Dipșa. Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dipșa – Galații Bistriței, a pierdut controlul acestuia și a fost proiectat în gardul și poarta unui imobil. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării cu aparatul DrugTest, au fost indicate rezultate pozitive în cazul a două substanțe: cocaină și cannabis. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.