În ultimele 24 de ore, două accidente rutiere s-au produs pe raza orașului Bistrița, cauza principală a acestora fiind consumul de alcool și nerespectarea regulilor de circulație. De asemenea, la Năsăud, un șofer a fost depistat conducând fără permis și sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”la data de 31 martie, în jurul orei 15.00, în municipiul Bistrița, într-un sens giratoriu, șoferul unui autoturism a pierdut controlul acestuia și a ajuns pe scuarul care desparte sensurile de mers. La fața locului, polițiștii Biroului Rutier l-au identificat pe șofer ca fiind un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat”.
Ca urma a celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, la aceeași dată, tot în municipiul Bistrița, a avut loc un alt accident rutier, soldat, din fericire, doar cu avarii la cele două autoturisme implicate. ”În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 18 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă spre dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus regulamentar, de o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiu”, mai precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Tot cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează ca având dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În plus, ”la data de 1 aprilie, ora 01.00, în orașul Năsăud, cu ocazia acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitate, care conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai completează oamenii legii.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările.