Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat acțiuni în orașele Bistrița, Beclean și Năsăud, în scopul asigurării unui climat de siguranță publică în rândul elevilor, precum și pentru prevenirea absenteismului școlar, a consumului de tutun și a traficului și consumului ilicit de droguri.
În municipiul Bistrița, polițiștii au efectuat verificări în zonele adiacente unităților de învățământ, precum și în incinta a patru localuri publice. De asemenea, oamenii legii au desfășurat și două activități preventive la clase de elevi din ciclul liceal, precum și instructaje cu agenții de pază ai școlilor. În cadrul acțiunii au legitimat 41 de persoane și au fost depistați 11 elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite informări către conducerea școlilor unde învață. Totodată, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 450 lei, conform Legii 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
În orașul Beclean, polițiștii au desfășurat acțiuni similare, fiind efectuate verificări în șase localuri publice, prilej cu care au fost depistați cinci elevi din două licee care absentau de la cursuri. Și în acest caz, polițiștii au transmis conducerii școlilor informări cu privire la cele constatate.
La Năsăud, în intervalul orar 16.00-19.00, polițiștii au acționat pentru siguranța elevilor, în contextul desfășurării Balului Bobocilor 2023, organizat de Liceul Economic Năsăud, nefiind înregistrate evenimente negative.