ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud informează că va începe procesul de distribuire a pubelei galbene în tot județul. Aceste pubele vor fi distribuite doar gospodăriilor care nu au primit până în prezent acest recipient de colectare.
Potrivit instituției, vor fi distribuite circa 21.500 de pubele galbene, destinate fracției plastic-metal, achiziționate printr-un proiect cu fonduri europene derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
În orașele Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi și în mediul rural, cetățenii care nu au primit în trecut pubela galbenă trebuie să depună o cerere către primăria de care aparțin, iar în baza acestei solicitări, pubelele galbene vor fi trimise către aceste primării pentru a fi distribuite spre folosință cetățenilor.
În municipiul Bistrița (inclusiv localitățile componente), cetățenii care nu au mai primit până acum pubela galbenă trebuie să depună o cerere la sediul operatorului de salubritate Supercom SA – str. Drumul Cetății, nr. 11. Pubela galbenă se va ridica de la sediul Supercom în baza actului de identitate și a semnăturii olografe, după verificarea pe loc a cererilor, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 16.00.
”Ne-am propus să asigurăm condiții facile de colectare a deșeurilor pe toate cele 4 fracții și continuăm demersurile pentru achiziționarea pe fonduri europene și a pubelelor albastre pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton. Haideți să dăm valoare deșeurilor și să le punem pe toate la locul lor”, a precizat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.