AFIR: Start la finanţarea activităţilor neagricole în mediul rural – până la 200.000 de euro nerambursabili

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă deschiderea, în perioada 2 noiembrie 2021, ora 9:00 – 1 februarie 2022, ora 16:00, a sesiunii de primire de proiecte pentru finanţare pentru submăsura 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Suma totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de 100 de milioane de euro. Pragurile de calitate lunare sunt de 60 de puncte pentru perioada 02.11.2021- 01.12.2021, 50 de puncte în intervalul 02.12.2021- 01.01.2022 şi 25 între 02.01.2022 – 01.02.2022. Pragul minim de selecţie al proiectelor este de 25 de puncte.

Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se opreşte înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse de la începutul sesiunii având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii, cu excepţia primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere, când depunerea proiectelor se realizează indiferent de nivelul plafonului.

Solicitanţii eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înfiinţate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizaţi cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepţie fac persoanelor fizice neautorizate.

Sprijinul public nerambursabil poate reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maxim 200.000 de euro, cu respectarea condiţiilor ajutorului de minimis. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin această submăsură este de 10.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

Pentru a beneficia de intensitatea sprijinului de 90%, toate codurile CAEN propuse spre finanţare trebuie să fie aferente unor activităţi de producţie.

Activităţile pentru care se solicită finanţare prin submăsura 6.4 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: investiţii noi în unităţile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalou, fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricare produse electrice, electronice etc.

Detalii privind tipurile de investiţii şi condiţiile specifice accesării de fonduri europene pentru submăsura 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole pot fi consultate gratuit pe www.afir.info în Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea „Investiţii PNDR”, pe pagina dedicată submăsurii. Cererile de finanţare se depun on-line, pe site-ul Agenţiei, începând cu data de 2 noiembrie 2021, ora 9:00.

error: Content is protected !!