Un agent economic din Bistrița a intrat în vizorul polițiștilor după ce ar fi vândut articole pirotehnice minorilor. Oamenii legii i-au confiscat acestuia circa 480 de kg de astfel de articole, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 24 decembrie, în cadrul verificărilor desfășurate pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, polițiștii s-au sesizat cu privire la comiterea infracțiunii de comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, prevăzută de Legea 126/1995. Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 65 de ani din Bistrița care, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din Bistrița, autorizată să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, ar fi comercializat articole pirotehnice din categoria P1 către persoane minore. Totodată, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au indisponibilizat cantitatea de 480 de kilograme de articole pirotehnice, în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de comercializarea de articole pirotehnice către persoane sub 18 ani”, se arată în buletinul Poliției.
Potrivit Poliției, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani este considerată infracțiune.
Articolele pirotehnice permise publicului larg sunt doar cele din categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment cu nivel de risc foarte scăzut și nivel de zgomot neglijabil, gen artificii, steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți și P1- articole pirotehnice altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articole de scenă, care prezintă un risc scăzut.
Pentru utilizarea artificiilor și petardelor în condiții de siguranță, verificați dacă aceste produse au inscripționate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucțiuni de folosire, termenul de garanție și, foarte important, pericolele care pot apărea odată cu păstrarea sau manipularea lor necorespunzătoare.
Polițiștii vă sfătuiesc să achiziționeze astfel de articole doar dacă sunt permise de lege și de la societăți autorizate.