Și în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud acționează pentru siguranța cetățenilor și menținerea ordinii publice.
În cadrul activităților desfășurate sâmbătă 12 august, în prima zi a minivacanței, polițiștii Serviciului Rutier și de la celelalte structuri rutiere au acționat pe principalele sectoare de drum din județ, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, prin realizarea de filtre rutiere și verificări în trafic.
Aproape 180 de persoane au fost verificate de către polițiști și peste 140 de autovehicule au fost controlate. Au fost efectuate în trafic peste 60 de testări cu aparatul etilotest și drugtest. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de aproape 14.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii au constatat în urma apelurilor semnalate prin 112 și a controalelor efectuate în trafic șapte infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Astfel, în cadrul filtrului organizat în zona Piața Unirii din Năsăud, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în flagrant delict un șofer de 65 de ani, din localitate, care se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Pe Drumul Național 17, în Prundu Bârgăului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat în flagrant delict un șofer de 32 de ani, care prezenta halenă alcoolică. Întrucât acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Pe Drumul Comunal din localitatea Fântânița, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Bistrița. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost ulterior condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În toate aceste cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale în vederea documentării faptelor.
”Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul că acesta cauzează: deficiențe de vedere, încetinirea reflexelor și reducerea concentrării și a vigilenței. Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive”, atrage atenția Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cadrul activităților desfășurate pe parcursul zilei de sâmbătă 12 august, polițiștii au informat conducătorii auto opriți pentru control și cu privire la modificările legislative potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare.
Polițiștii bistrițeni continuă acțiunile de acest fel pe tot parcursul minivacanței de Sfânta Maria.