Și la finele săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni în trafic, scopul fiind acela de a preveni producerea unor accidente de circulație și de a îi determina pe participanții la trafic să respecte legislația rutieră.
În acest sens, în cadrul acțiunilor desfășurate, oamenii legii au efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control 294 de autovehicule și legitimate 386 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 239 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 57.090 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 8 permise de conducere și retragerea a 8 certificate de înmatriculare.
O atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive. Astfel, în cadrul acțiunilor desfășurate la finele săptămânii trecute, au fost efectuate 176 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
Doi șoferi au fost depistați în timp ce conduceau sub influența substanțelor interzise.
Unul dintre ei consumase canabis.
”La data de 27 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Independenței din municipiul Bistrița, un autoturism. A fost identificat șoferul, un tânăr de 29 de ani, din Bistrița. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. Testarea cu aparatul drugtest a indicat însă prezența substanței canabis. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice. A fost înregistrat un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Un alt șofer a fost testat pozitiv la substanța metamfetamină.
”La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control, pe Drumul Național 17, în Beclean, un autoturism. A fost identificat șoferul, un tânăr de 24 de ani, din Asuaju de Sus, jud. Maramureș. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, fiind ulterior recoltate mostre biologice la spital. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
Alți doi șoferi au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice.
Unul dintre șoferii care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool era din județul Mureș.
”La data de 28 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Șincai, județul Mureș. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, fiind întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, adaugă oamenii legii.
Cel de-al doilea șofer aflat sub influența alcoolului este din Măluț.
”La data de 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pe Drumul Național 17, un autoturism. A fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 25 de ani, din Măluț. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital. În cauză a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, mai completează IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, în intervalul 27-29 ianuarie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică și reprezentanții ocoalelor silvice au acționat și pe linia prevenirii delictelor silvice, sens în care au oprit pentru control 6 transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în cuantum de 9.000 de lei și a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 8,64 metri cubi de material lemnos în valoare de 1.611 lei.