Angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud au intrat, începând de luni, în grevă generală pe termen nelimitat.
Potrivit directorului instituției, Sanda Vișan, circa 40 de angajați ai instituției sunt în grevă generală, nemulţumiţi de condiţiile salariale actuale, raportate la volumul de muncă.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, aceasta este singura instituție din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale care a decis să protesteze în această perioadă.
La nivel național, angajații din mai multe instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii au intrat în grevă generală. Ei reclamă ”creşterea continuă a inechităţilor salariale, condiţii de muncă precare şi deficitul de personal” și spun că toate acestea i-au determinat ”să acţioneze pentru a obţine schimbări concrete şi sustenabile”.