Municipiul Bistriţa va găzdui, în perioada 2-3 mai 2019, o reuniune informală a atașaților de mediu, eveniment în cadrul căruia vor ajunge la Bistrița peste 100 de experți și atașați de mediu din Uniunea Europeană.
Potrivit subprefectului Ciprian Ceclan-Oprea, o primă şedinţă pentru stabilirea programului acestei reuniuni a avut loc deja la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, în acest context fiind stabilit un protocol de colaborare care reglementează parteneriatul dintre instituții pentru desfășurarea evenimentului care va avea loc anul viitor.
Evenimentul este inclus în cadrul celor peste 270 de reuniuni informale pe care ţara noastră le va organiza cu prilejul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
În cadrul întâlnirii, autoritățile din Bistrița-Năsăud vor promova câteva zone turistice ale județului. ”În contextul reuniunii de anul viitor vom promova imaginea României și a județului Bistrița-Năsăud în cadrul unui program care implică vizitarea unor puncte-cheie din județul nostru, printre care municipiul Bistrița, stațiunea Colibița, zona Piatra Fântânele -Tăşuleasa Social și Parcul Național Munții Rodnei” a declarat subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea.
Totodată, urmează să fie definitivat și programul complet al reuniunii.
Vom informa oaspetii nostri cum doreste administratia locala sa desfinteze parcuri si spatii verzi la Bistrita pt. a face parcari si modernizari prin mineralizarea perimetrelor inierbate, si diminuarea continua a sp. verzi. Vom informa cum orasul a pierdut in ultimii 10 ani peste 1.000 de arbori si cum primaria si-a batut joc de mediul inconjurator.O sa le povestim si cum au stat la puscarie cele sase veverite cumparate de premar pe bani publici si o sa le spunem cat de greu s-a renuntat la temnita din parc.