Familiile din Sântioana care au rămas fără agoniseala de-o viață în urma unui puternic incendiu care le-a mistuit casele au nevoie de ajutor, un apel umanitar fiind lansat în spațiul public.
”Joi, 16 iunie, cel mai mare incendiu din Bistrița-Năsăud din ultimii cinci ani (conform ISU) a mistuit gospodăria bunicilor, a unchiului și a mătușii mele (plus a altor 3 vecini din Sântioana). Pagubele materiale sunt foarte mari, iar in incendiu au murit și animale aflate în gospodărie. Dacă doriți să-i ajutați să-și reconstruiască gospodăria și să revină treptat la viața de dinaintea acestui incendiu, vă las contul IBAN: RO63BTRL00601201188036XX al mătușii mele Drăguș Floarea, unde puteți face donații. Dacă doriți să ajutați și prin alte mijloace (materiale de construcții, manopera, animale și furaje) vă rog să mă contactați direct pentru a găsi cele mai bune soluții. Mulțumesc din suflet și cu multă recunoștință! Doamne ajută! IBAN: RO63BTRL00601201188036XX – Beneficiar: Drăguș Floarea”, este apelul lansat pe Facebook de Mădălina Pop.
Incendiul a avut loc la data de 16 iunie și a distrus mai multe gospodării din localitatea Sântioana, comuna Mărișelu.