Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat luni campania de informare a fermierilor cu privire la primirea cererilor de plată aferente anul 2023, care se va desfăşura în perioada 1 martie – 15 mai, a anunţat instituţia.
Fermierii vor putea depune cererea de plată, în perioada 1 martie – 15 mai, fără a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicaţiei IPA-Online din versiunea internet, conform manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).
„Începând cu această campanie, fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar prin intervenţii/măsuri aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, în conformitate cu Planul Strategic PAC 2023-2027, respectiv PNDR 2014-2020, sprijin finanţat de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul naţional (BN), denumite astfel: plăţile directe decuplate; plăţile directe cuplate; ajutoare naţionale tranzitorii (plăţi din bugetul naţional)”, se menţionează în comunicatul APIA.
De asemenea, măsurile de dezvoltare rurală pentru care fermierii pot solicita plăţi compensatorii din cadrul PNDR 2014-2020 sunt: Măsura 10 – Agromediu şi climă (M.10); Măsura 11 – Agricultură ecologică (M.11); Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (M.13)( sM13.1 şi sM13.3), iar din cadrul PS PAC 2023-2027 va exista măsura DR-10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative (DR-10).
APIA precizează că fermierii vor completa o singură cerere de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
„Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia deţin terenul, situaţia înscrierii în Registrul agricol a terenului şi să permită primăriei să transmită la APIA adeverinţele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol. Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii”, mai arată agenţia în comunicat.
Adeverinţele emise pentru schemele din sectorul zootehnic de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziţie de către APIA, cu informarea fermierului.
De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligaţia să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în baza naţională de date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA) şi să se adreseze Centrului APIA în vederea completării declaraţiei sector zootehnic în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.
Potrivit sursei citate, responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
„Fermierii care sunt deja beneficiari APIA îşi vor actualiza la completarea cererii doar datele ce au suferit modificări faţă de anul anterior. În acest fel, se reduce timpul de completare a cererii, iar probabilitatea de a introduce date greşite este mai mică”, se mai arată în comunicat.
Funcţionarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii şi pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii şi declaraţiilor ataşate acesteia.
APIA atrage atenţia că fermierii pot semna Cererile folosind şi semnătura electronică, dar în această situaţie este necesar să se anunţe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcţionarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se doreşte să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicaţia IPA-Online la data depunerii. Angajamentele şi declaraţiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeaşi dată.
Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei intervenţii/măsuri de dezvoltare rurală, inclusiv hărţile şi listele cu UAT-uri eligibile pentru M.10, M.11, M.13, pot fi consultate la Centrele APIA şi pe site-ul APIA.
„Foarte important este ca, înainte de semnarea cererii de plată 2023, solicitanţii să verifice încă o dată informaţiile înscrise şi documentaţia depusă!”, au mai transmis reprezentanţii APIA.
Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea cererilor de plată aferente anul 2023 se derulează sub sloganul: „Puternici. În echipă! Depune la APIA Cererea de Plată în perioada 1 Martie – 15 Mai 2023”.