Aproximativ 600 de elevi din Bistrița-Năsăud nu au încheiată situaţia şcolară după primul semestru, potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean.
Numărul elevilor care se află în situaţie de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I este aproape dublu față de cel preconizat inițial de IȘJ Bistrița-Năsăud – 351.
Bistrița-Năsăud nu este singurul județ care se află în această situație.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la nivel național sunt circa 65.000 de elevi care se confruntă cu o astfel de problemă, fiind vorba de elevi care fie nu au avut acces la dispozitive electronice şi la internet, fie nu au participat la cursurile organizate online din diverse alte motive, inclusiv medicale.
În aceste condiții, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat o serie de măsuri, respectiv desfăşurarea de activităţi remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanţare pentru plata cadrelor didactice, prelungirea perioadei de încheiere a situaţiilor şcolare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea şi posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.
În Bistrița-Năsăud, în anul școlar 2020-2021, există un număr total de circa 36.700 de elevi.