În municipiul Bistrița sunt 66 de străzi de pământ, pentru care locuitorii plătesc impozite „de oraș” iar Primăria asfaltează în medie 4 străzi pe an!
Primăria Bistrița va asfalta următoarele străzi în 2017: str. Armoniei, str. Cristian Remus Bucur, Simfoniei, str.Grigore Moisil, str. Răsăritului, str. Poienii, str. Labirintului, str. Secundară 8 Ghinda. Pentru străzile prezentate s-au demarat procedurie de licitație și execuția va începe în cursul acestui an.
– Str.Grigore Moisil. Alocați pentru proiectare 233.000 lei. Valoare estimată execuție – 2.416.000 lei.
– Cristian Remus Bucur proiectare 218.000 lei, valoare estimată execuție – 661.000 lei
– Simfoniei s-au alocat 227.000 lei, valoare estimată execuție – 1.331.000 lei
– Poienii proiectare : 212.000 lei, valoare estimată execuție – 1.866.697 lei
– Răsăritului , proiectare 211.000 lei valoare estimată execuție – 1.273.634 lei
– Labirintului, proiectare 231.000 lei, valoare estimată execuție – 1.273.634,65 lei. Strada care începe perpendicular din str. Emil Rebreanu, paralela cu DN17 Unirea, prin spatele caselor existente, facilitând accesul la zona duplex-urilor nou creata, privată-deschisă circulaţiei publice, având lungimea de 470 m şi lăţimea de 5m;
– str. Armoniei proiectare 203.000 lei. Valoare estimată execuție – 2.922.314 lei.
– Str. Sec.8 din localitatea componentă Ghinda, propusă, este amplasată în prelungirea DC 8 din centru pe lângă Biserica în lungime de 833 m. s-au alocat 246.000 lei, valoare estimată execuție – 2.570.246 lei.
Podul Berăriei stă degeaba anul ăsta! Strada FALEZĂ începe în 2017!
Strada Faleză: Obiectiv de investiții propus pentru a rezolva legătura între podul Berăriei și zona Zăvoaie, care va rezolva atât amenajarea străzi din punct de vedere al circulației pietonale și rutiere ( trotuar, carosabil cu 2 benzi de circulație, canalizare pluvială, zid de sprijin necesar pentru digul de protecție și promenadă pe acesta) cât și din punct de vederea a lipsei utilităților canalizare menajeră și iluminat public.
Valoarea totală de modernizare a străzii Falezei: 3.746.957 lei, aproximativ 830.000 de euro. Lucrările vor dura 9 luni și NU au început deocamdată.
Încă NU-s gata! Primăria a-nceput în 2016 și le gată în 2017 !
Viceprimarul Cristian Niculae a anunțat situația străzilor care au început a fi modernizate în 2016: str. Drumul Dumitrei Vechi (aproape finalizată) va fi gata în mai, str Grigore Pletosu 30 la sută e gata și va fi finalizată în iunie 2017, str Tudor Jarda e gata 30 la sută și va fi finalizată în octombrie 2017, Valea Sigmirului va fi gata în octombrie 2017, str. Cocorului 50 la sută e gata și va fi recepționată în mai 2017 , str. Huniazilor va fi finalizată în septembrie 2017 , str. Bastionului va fi gata în mai 2017.
Ei MINT când spun că asfaltează 10 străzi pe an! De fapt, 4 străzi pe an este media asfaltărilor în mandatele lui Crețu. Zonele cu ștabi, asfaltate din prima!
Prioritate au avut străzile cu greutate. Astfel s-a modernizat strada unde are casă Ovidiu Crețu, Radu Moldovan, Monica Pop, diverși directori din Primărie sau oameni de partid cu influență.
Strada “Radu Moldovan” – DC 8C este singurul drum din municipiul Bistriţa care a obţinut finanţare de la bugetul de stat, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, asta în condiţiile în care Bistriţa are zeci de drumuri de pământ. DC 8 C cuprinde total strada Valea Rusului şi parţial străzile Viile cu Pomi, Ulmului şi Gorunului. Pe lângă Radu Moldovan, în zonă mai dețin proprietăți Cristian Parasca, șeful de la Finanțe, ofițeri de la S.R.I. și alți oameni cu influență. Ovidiu Creţu deţine o vilă pe strada Moşilor , stradă care a fost modernizată în 2011.
Strada strategică Tanko – Tănase. Strada Livezi, o fundătură în zona Tărpiului, a prins asfaltul din mai multe considerente: primarul este în relații apropiate cu Dan Tanko, om de partid și cu Dumitru Tănase șeful Eurocompozite. Strada George Enescu unde locuieşte arhitectul – şef Monica Pop a fost asfaltată în 2011.
Proiectul “Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe din municipiul Bistriţa” inițiat în 2011, cuprinde un număr de 27 străzi. Iată lista străzilor pe care Crețu a promis că le asfaltează: str. Miron Cristea, str. Viile cu Pomi, str. Remus Cristian Bucur, str. Labirintului zona Viişoara – str. Armoniei, str. Dinu Lipati, str. Gheorghe Dima, str. Valea Sigmirului, Aleea Răsăritului, Aleea Orizontului, Aleea Trifoiului, str. Tudor Jarda, str. Sergiu Celibidache; zona Subcetate – str. Drumul Dumitrei Vechi, str. Bradului, str. Caisului, str. Castelanului, str. Vasile Lucaciu, str. Nucului, str. Bastionului, str. Huniazilor, str. Poienii; str. Cocorului, str. Valea Căstăilor, str. Secundară 8 Ghinda.
Primărie Bistrița NU a reușit să finalizeze străzile pe care și le-a propus acum 6 ani. Dacă facem un calcul, rezultă o medie de asfaltare de aproximativ 4 străzi pe an…. deși reprezentanții MINT când spun că anual se asfaltează 10 străzi!
Nici măcar în 2016, administrația Crețu NU a reușit să bifeze lista străzilor de pământ din primul mandat, dar lansează noi promisiuni și studii de sertar pentru restul drumurilor. Fără un master-plan pe acest segment și fără surse de finanțare, zonele noi de locuințe rămân înglodate. În schimb, primarul a girat investiții gen Wonderland, Parc Industrial Sărata pentru care a luat bani din bancă și a îndatorat bugetul public al Bistriței. În plus de asta, primarul intenționează să acceseze un nou împrumut pentru un ștrand acoperit.
Citiți și:
Ca la Caracal! Podul de 1 milion de euro NU e funcțional! L-au făcut prea înalt și fără legătură-directă spre Zăvoaie!
Dl.primar pe VALEA GHINZIi oare cind se va incepe?
Strada Podgoriei pe când e programata ?
Dar in sarata nimic
De ce nu asfaltați și în Unirea ,strada școlii de atîtia ani se tot fac cereri ,dar nimic!!!